Cacialmaua noului cod fiscal

rate-jpg

Fonfleul noului cod fiscal(„Fonfleul“ este un antreu menit să păcălească foamea) a determinat confuzie dar presa n-a mai minţit, culmea.

Povestea unui fonfleu tehnocrat vine de la Iulian Comănescu. Tema: codul fiscal se schimbă! Facebook-ul a început să vibreze ca o cutie de rezonanţă. Presa pentru prima oară n-a minţit. Şi-atunci, ce, cum s-a întâmplat?
Într-o bună zi de marţi de pe la începutul acestei luni, în presă a explodat o ştire: codul fiscal se schimbă, în primul rând în sensul că se majorează taxele plătite de salariaţi. Facebook-ul a început să vibreze şi el, ca o cutie de rezonanţă, cum i-e felul, şi conversaţia publică s-a întins şi la modificările de impozitare ale persoanelor fizice autorizate şi altele. Fără ca presa să mintă cu bună ştiinţă sau să-şi facă mizerabil treaba, toată povestea s-a dovedit a fi un fonfleu. Şi-atunci, cum s-a întâmplat?

Ştirea, sau mai precis non-ştirea, a fost difuzată în premieră de Profit.ro, care titra: „EXCLUSIV. Cresc contribuţiile de asigurări ale angajaţilor. PFA vor fi puternic afectate”. Alte site-uri de business cu pretenţii au preluat şi ele imediat tema, menţionând un proiect de ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru modificarea Codului Fiscal.

Chiar dacă ar fi fost vorba de un proiect valid, titlul, pe care l-au dat şi alte publicaţii, e cu probleme. E drept, contribuţiile de asigurări sociale care revin angajaţilor ar fi urmat să fie majorate de la 10,5% la 21,7%, ceea ce pare enorm. Dar, surpriză!, firma, care are şi ea de plătit 15,8%, rămânea fără taxe. Adică, per total, aşa-numitul CAS ar fi scăzut de la 26,3% la 21,7%.

Aici intervine problema. Dumneavoastră ştiţi cât plătiţi în chip de contribuţie de asigurări sociale? Eu nu, deşi am firmă, unde sunt propriul salariat. Asta se întâmplă deoarece contribuţiile de asigurări sociale ale angajaţilor sunt ale angajaţilor numai scriptic, în sensul ANAF-ului. În realitate, le plăteşte tot firma, care reţine şi virează totul în conturile statului. Cu alte cuvinte, odată la trei luni virez o sumă care reprezintă totalul contribuţiilor de asigurări sociale, pentru contractele de muncă şi cele de drepturi de autor. Suma aceea o ştiu fiindcă mă cam ustură – şi m-ar bucura să fie cu 5% mai mică. Dar n-a fost să fie.

La numai o zi de la apariţia (non)ştirii, în seara de marţi, 6 septembrie, Anca Dragu, ministrul de finanţe, a negat intenţiile de modificare a Codului Fiscal şi de ceea ce presa a prezentat iniţial drept o creştere a taxelor. După ministrul de finanţe, a fost vorba nu de un proiect, ci de un „scenariu” între mai multe altele, care ar fi inclus ameliorări fiscale. Doar că, a subliniat Anca Dragu, ea nu-şi asumă acest scenariu şi nu-l semnează.

Şi totuşi, de unde a venit proiectul care nu era proiect, ci scenariu? De la Gabriel Biriş, fost (deja, din cauza acestei poveşti) secretar de stat în Ministerul de Finanţe. La puţin timp de la apariţia dubiosului document în spaţiul public, Biriş apărea la Digi 24 pentru a-l susţine, vorbind despre egalizarea sarcinilor fiscale (creşterea poverii pentru PFA, în alţi termeni, cei ai presei) şi garanţiile existente în intenţie, referitoare la faptul că patronii nu vor putea micşora salariul net al angajaţilor pornind de la chichiţa contabilă că toate CAS-urile trec în sarcina lor. Totuşi, cine a aruncat pe piaţă un proiect necopt, scenariu sau cum vrem să-i spunem? Anca Dragu menţionase numele lui Biriş ca autor al proiectului pentru ca, în fraza următoare, să spună că va investiga cum a ajuns în spaţiul public întreaga poveste. Joi, 8 septembrie, Gabriel Biriş îşi dădea demisia, pentru a ricana ulterior, pe Facebook, cu privire la faptul că atât ministrul de finanţe, cât şi primul-ministru Cioloş ştiau despre proiect.

Tot ce se poate, fiindcă la vreo două zile după, preşedintele Consiliului Fiscal, un domn pe nume Ionuţ Dumitru, a povestit presei că fusese „informat informal” de Gabriel Biriş în privinţa proiectului. „Informal” va să zică în exprimarea lui Dumitru că nu a fost vorba de o solicitare oficială a opiniei Consiliului Fiscal. Ci de un e-mail.

Toată povestea pare a indica faptul că Gabriel Biriş a fost cel care a centrat documentul în presă, pentru a da ulterior tot el cu capul, la Digi24 şi în alte locuri, însă pe lângă poartă. Biriş a pomenit despre „scurgere” ca şi cum ar fi fost vorba de altcineva, dar Liviu Iolu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a afirmat mai apoi că „Gabriel Biriş (…) a lansat în spaţiul public măsuri pe care acest Guvern nu şi le asumă”.

Se vede deci că bâlba presei are în spate o bâlbă a autorităţilor – bine ar fi ca singurul vinovat să fie Biriş, care, prea îndrăgostit de propriul proiect, a încercat să forţeze dezbaterea publică a lui. Cum ar fi trebuit să se întâmple lucrurile, de fapt?

Şi ca proiect propriu-zis de modificare a Codului Fiscal, şi ca scenariu, întreaga poveste ar fi trebuit întâi pusă în dezbatere cu principalii implicaţi, iar aici e vorba de consultări cu mediul de afaceri şi sindicatele. Dacă primul ar fi fost mulţumit de simplificarea fiscală, probabil că discuţia cu sindicatele ar fi fost mai lungă. Oricum, în cazul unui consens între Guvern şi cei implicaţi, ideile lui Biriş ar fi avut alte şanse de supravieţuire decât la modul naiv şi posibil rău intenţionat la care acesta a încercat să le facă reclamă. Ar fi urmat toate verificările oficiale, ca aceea a Consiliului Fiscal, şi atunci presa ar fi ştiut despre ce vorbeşte.

Şi aceasta a greşit, în linii mari, în două locuri. În primul rând, vorbind la timpul viitor (prezent cu sens de viitor, în titluri), lucru care se întâmplă tot mai des în ultima vreme, fiindcă, evident, publicul e mai interesat de ce se va întâmpla decât de ceea ce s-a întâmplat. Dar, după cum se vede, viitorul e viitor.

În al doilea rând, presa a luat de oficial documentul scurs (dacă Guvernul nu minte) de Gabriel Biriş, când în realitate a fost vorba mai degrabă de un document de genul de care avem şi dumneavoastră, şi eu o mulţime în calculator. Presa ia de bune informaţiile oficiale – legi, comunicate de presă, curs valutar – şi nu le verifică dintr-o a doua sursă. Totuşi, aici era cazul, şi s-a întâmplat doar atunci când Digi24 a ajuns la Anca Dragu, şi nu în primul pas.

Există vreo morală în întreaga poveste? Poate, aceea din povestea cu drobul de sare a lui Creangă. Titlul ei e, vă reamintesc, „Prostia omenească”.

sursa: Spotlight/Comănescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

3 × = 15