Căile ferate plătesc o sumă record pentru intirzieri

3j2k0137Căile ferate plătesc o sumă record pentru intirzieri
Calea ferată germană trebuie să ramburseze pentru întârzierile din anul 2013 mai mulți bani decât oricând. Peste un milion de clienți s-au plâns de întârzieri, majoritatea au și avut succes. Cu toate acestea, există în acest moment bani, chiar și pentru cazuri de forță majoră.

Căile ferate germane nu a mai plătit niciodată atât de mulți bani clienților ca și compensație pentru întârzierea trenurilor, cum a făcut-o anul trecut. Suma totală s-a ridicat la 40 de milioane de euro, conform declarațiilor unui purtător de cuvânt la Berlin. Astfel că 1,3 milioane de pasageri au fost compensați pentru întârzieri. În 3500 de cazuri a fost numit un serviciu de arbitraj, iar în 88% din aceste cazuri acesta a decis în favoarea clientului.

Anul trecut au existat multe întârzieri și anulări pe rețeaua feroviară datorită furtunilor și inundațiilor grele din timpul verii. Cu toate acestea, trenurile au ajuns, în proporție de aproximativ 94% cu o întârziere de sub 6 minute în stații, potrivit companiei.

Calea ferată a plătit până acum pentru întârzierile cauzate de vremea nefavorabilă, inundații sau greve din proprie inițiativă, ca un act de bunăvoință considerat normal. Cu toate acestea, datorită unei hotărâri a Curții Supreme de Justiție de la sfârșitul lunii septembrie anul trecut, ea este obligată să facă acest lucru prin lege. Judecătorii au decis ca, companiile feroviare, spre deosebire de companiile aeriene, de autobuz sau maritime, să plătească despăgubiri chiar dacă intervine forța majoră.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Bahn-zahlt-Rekordsumme-article13155826.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

+ 84 = 85