Când şi în ce condiţii poate fi organizat referendumul

IMG_0812

Legea prevede ca în cazul în care Parlamentul nu îşi transmite punctul de vedere, şeful statului poate emite decretul privind organizarea referendumului după expirarea acestui termen, procedura constituţională de consultare a Parlamentului considerându-se îndeplinită.

Cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin DA sau NU asupra problemei supuse referendumului, decizând cu majoritatea voturilor valabil exprimate la nivelul ţării.

Aceeaşi lege arată că obiectul şi data referendumului naţional se stabilesc prin decret al preşedintelui României, în cazul referendumului cu privire la probleme de interes naţional, iar aducerea la cunoştinţă publică a datei referendumului naţional se face prin Monitorul Oficial al României, Partea I, şi prin presă, radio şi televiziune

Participantul la referendum îşi va exprima voinţa în mod individual, într-o cabină închisă, aplicând ştampila Votat numai în unul dintre cele două pătrate ale buletinului de vot, corespunzător opţiunii sale. După ce a votat, participantul la referendum va îndoi buletinul de vot, astfel ca pagina albă, care poartă ştampila de control, să rămână în afară, după care îl va introduce în urnă, având grijă să nu se deschidă.

Cetăţeanul care, în ziua referendumului naţional, se află într-o altă localitate decât cea în care este înscris în lista electorală poate să îşi exercite dreptul de vot în localitatea respectivă, la orice secţie de votare, urmând a fi înscris într-o listă suplimentară de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, pe baza actului de identitate sau a adeverinţei care ţine loc de act de identitate.

Pentru persoanele netransportabile din cauza de boala sau invaliditate, la cererea celor aflaţi în aceasta situaţie sau la cererea organelor de conducere ale instituţiilor sanitare sau de ocrotiri sociale, în care cei netransportabili se afla internaţi, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare desemnează din cadrul biroului un număr de membri care se deplasează cu o urna specială şi cu materialul necesar votării la locul unde se afla cel în cauza, pentru a se efectua votarea.

Scrutinul se va deschide la ora 7,00 şi se va încheia la ora 23,00.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

× 7 = 7