Cartela cinematografică cu acces nelimitat revoluționează tarifele și ajunge la 400.000 de abonați

Cartela cinematografică cu acces nelimitat, lansată în Statele Unite în anul 2011 de serviciul online MoviePass, nu a avut un succes prea mare în ultimii ani, însă și-a sporit de 20 de ori numărul abonamentelor în doar câteva săptămâni, după ce a adoptat un nou tarif de 9,95 de dolari pe lună, fapt care a determinat numeroase voci din industrie să își pună o serie de întrebări despre viabilitatea acestui demers, informează AFP.

Deși sistemul a fost implementat deja de câteva țări, prima dată în Franța, unde există din anul 2000, dar și în Marea Britanie, piața din Statele Unite a rămas până de curând relativ închisă în fața acestui proiect.

După șase ani de existență, MoviePass avea la jumătatea lunii august doar 20.000 de abonați în Statele Unite, o țară cu peste 300 de milioane de locuitori.

Pentru a-și impulsiona activitatea, compania MoviePass a decis să revoluționeze tarifele. În condițiile în care abonamentul lunar putea să ajungă la peste 40 de dolari în anumite zone geografice americane, noul tarif a fost stabilit la 9,95 de dolari pe lună.

Efectul a fost imediat, iar MoviePass ajunsese luni la peste 400.000 de abonamente, la mai puțin de o lună după modificarea tarifelor.

Mitch Lowe, directorul general al companiei, a dezvăluit pentru AFP că obiectivul acestui proiect este acela de a ajunge la 2,5 milioane de abonați într-un an.

Succesul a fost atât de mare, încât mai multe companii mass-media americane au anunțat că au existat amânări de două-trei săptămâni în procedura de achiziționare a unei cartele MoviePass, utilizabilă în 91% din cinematografele din Statele Unite.

Totul va reveni la normal în câteva săptămâni, a declarat Mitch Lowe, fost membru al primei echipe de manageri de la Netflix, care dorește să lanseze compania MoviePass la bursă în primul trimestru al anului 2018.

Însă nu toată lumea împărtășește acest entuziasm față de noul actor de pe piața cinematografică, începând cu lanțul AMC, care administrează peste 8.000 de cinematografe în Statele Unite.

Modelul economic promovat de MoviePass prevede ca această companie să achite cinematografelor integral prețul obișnuit al unui bilet pentru fiecare spectator.

Or, prețul mediu al unui bilet a ajuns în 2016 la 8,65 de dolari (o creștere cu 25% față de 2007), potrivit Motion Picture Association of America (MPAA).

Pentru cinematografele din rețeaua AMC, prețul mediu este încă și mai mare — 9,33 de dolari.

Imediat după anunțul făcut de MoviePass în privința modificării tarifelor sale, AMC a afirmat într-un comunicat oficial că aceste prețuri noi sunt “nesustenabile” și a precizat că analizează posibilitatea de a nu îi mai primi în cinematografele sale pe abonații MoviePass.

Vorbind despre viabilitatea modelului economic adoptat de MoviePass, Mitch Lowe a oferit următoarea explicație: “Noi credem că numărul mai mare de spectatori din cinematografe (generat de MoviePass) va duce la o creștere a veniturilor provenind din cinematografie, producția studiourilor de film și comerțurile locale asociate cinematografelor”.

În Franța, principala ofertă de acest tip, UGC Illimite, începe de la abonamente de 17,9 euro pe lună pentru persoanele cu vârste mai mici de 26 de ani. În Marea Britanie, Odeon Limitless propune un abonament începând de la 17,99 de lire sterline, iar Cineworld un abonament care începe de la 17,9 lire sterline.

Spre deosebire de cartela UGC Illimite, care permite vizionarea unui număr nelimitat de filme, MoviePass permite abonaților să vadă un singur film într-un interval de 24 de ore.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

× 1 = 7