Marţi, 11.10, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor a introdus in sistem 138 de cereri de finanţare din cadrul programului ’’Casa Verde’’. La două zile de la deschidere APM anunţă că fondurile rămase sunt de 387.759 lei, iar numărul dosarelor inregistrate in Bihor este de 217.
Dat fiind faptul că luni, in prima zi a programului bihorenii au fost prezenti pentru inscriere in număr mare, iar nu toti cei care au stat la coada au reusit sa-şi depună dosarele.
Acestia de pe urmă au format o listă, iar azi 11.10 au respectat ordinea in care aceasta a fost scrisă. In limita fondurilor, APM va incheia programul si nu va mai accepta cereri noi.