Ipoteza:

*-Zeci de mii de oameni au protestat duminică seară împtriva Ordonanțelor de grațiere și amnistie mascată prin dezincriminarea unor fapte de corupție, redactate și gândite pe furiș de Puterea PSD-ALDE și rostogolite de guvern
*- Datele din ultima săptămână (lucrurile se rostogolesc repede, cu ”Urgență”) arată că acest lucru a fost gândit de mult timp – iar cel puțin unul dintre documente (grațierea – probabil grațierea pentru condamnarea în dosarul Referedumul) a trecut pe la cabinetul dlui Dragnea.
*-Liviu Dragnea acuză ”un început de lovitură de stat”, la care părți sunt președintele Iohannis – care s-a dus în stradă alături de manifestanți și, mai ales, Serviciile secrete, care ar fi mobilizat lumea în stradă.

Admițând că Dl.Liviu Dragnea – președintele PSD, al Camerei Deputaților și premierul de facto al României – a fost de la un capăt la altul de bună credință

(la final vom prezenta și ipoteza relei credințe – rămânând ca cititorul să aleagă singur cu ce situație avem de-a face), prezentăm mai jos marile rateuri pentru România ale acestei guvernări ”pe repede înainte”.

”Repede”, pentru că sentința în dosarul așa numit ”Bombonica” va veni repede.

1, Prin Ordonanțele horror pe care le-a promovat, Dl. Liviu Dragnea a ratat tocmai clarificarea necesară, indispensabilă și de bun simț a infracțiunii de abuz în serviciu.

Curtea Constituțională a cerut acest lucru : clarificarea denumirii acestei infracțiuni, deoarece Codul Penal nu făcea nicio distincție între eroarea umană și de înțeles a funcționarului în procesul muncii sale, și abuzul prin rea credință și în schimbul mitei.

Cu toții greșim zilnic – tocmai pentru că nu stăm în pat cu rachiul lângă noi și cu ochii în RTV, luăm decizii, evaluăm situații, suntem puși în postura de-a interpreta ce spun legile și regulamentele vagi și proaste ale acestei țări, semnăm cu asumarea răspunderii.

Unii însă ”greșesc” pe bani – uneori pe bani mulți – iar CCR ceruse tocmai distincția între cele 2 categorii de ”greșitori”.

Clarificarea acestor împrejurări este esențială : ea influențează curajul și determinarea funcționarilor de bună credință care chiar vor să decidă și să-și asume răspunderea, dar care riscă ca prostia și obtuzitatea unui anchetator să-i arunce cu tot cu viziunea și buna lor credință în închisoare.

Prin faptul că Ordonanța bagă în aceeași oală pe cei de rea credință, pe mituiți și pe corupți cu cei care greșesc pur și simplu omenște.

Dl. Liviu Dragnea și C.P. Tăriceanu au acreditat ideea că că Ordonanțele au fost făcute pentru mituiți și pentru corupți și că întorc România la haosul și delirul infracțional din anii 90.

2, Poate cel mai important rateu : Dl. Liviu Dragnea (și, alături de el, Dl.Tăriceanu) au compromis, cel puțin pe termen mediu, discuția despre implicarea Serviciilor secrete în actul de justiție în special și în societate în general.

Trei lucruri de punctat aici :

-, Serviciile secrete românești trebuie să fie puternice – pe măsura riscurilor de securitate și a volatilității situației internaționale, în condițiile în care Rusia a reușit să penetreze sisteme de securitate adevărate – cum sunt cele din SUA și Germania – și să se inplice chiar și în procesele electorale din cele 2 mari puteri.

-,Soluția nu e blamarea in extenso a Serviciilor, ci punerea lor sub un control parlamentar autentic – altfel ne vom trezi la infinit că unul, precum Sebastian Ghița, după zeci de ani de contracte preferențiale cu Serviciile, defectează totul, și din sistem și din Comisia de Control al Serviciilor.

Mă înșel eu, sau cei mai mulți membri din Comisia de Control – care ajunsese o agenție de PR a serviciilor – erau de la PSD ?

-,Serviciile secrete au avut un aport substanțial în lupta anticorupție – uneori la limita legii, uneori chiar în afara legii (să ne amintim să răposatul Dinu Patriciu care a obținut anularea unor probe pentru că fusese ascultat fără mandat) :

Dl. Liviu Dragnea a ratat – și nu doar a ratat, ci a și compromis – o discuție lucidă, riguroasă și cu cea mai mare bună credință pe limitele implicării Serviciilor în lupta anticorupție – mai ales că avea în spate o majoritate parlamentar devastatoare, de 70%, prin care putea aduce pe agenda publică orice fel de discuție, oricât de sensibilă. Sunt convins că multă lume ar fi marșat la această temă – cu o condiție : convingerea că dl. Liviu Dragnea e de bună credință și că dorește binele României, nu binele agendei sale personale.

3. Dl. Dragnea a ratat o grațiere autentică și în acord atât cu necesitatea de-a mai goli închisorile și-a face distincție între cei care fură un cărucior de lemne și cei care fură o fabrică, cât și în spiritul unei civilități umaniste care pune în balanța de bun simț vina și ispășirea ei.

Un exemplu – îl dau aici pentru că e celebru – e Monica Ridzi : am informația (din zona penitenciarelor) că femeia – cu copii mici acasă – suferă de cel puțin 3 boli incurabile, dincolo de orice dubiu, și că zilele îi sunt, la propriu, numărate : e destul de probabil ca să moară în închisoare.
În timp ce Ioan Becali iese și apoi pleacă unde vrea el trecând prin aeroport pe la accesul oficialilor, pentru Monica Ridzi nu există bază legală pentru eliberare sau grațiere pentru a muri acasă.

Dl. Dragnea a ratat acest gen de situații – pentru că nu pare să se fi gândit la ele, ci la cum scapă cei sănătosi si tari ca piatra, care se pot întoarce în voie la furat și la cotizat.

*
Până aici am expus rateurile Dlui. Dragnea pentru România și interesele cetățenilor.

Există, însă, două erori care-l vizează personal :

4. Dl. Dragnea a uitat – și e de mirare pentru un om experimentat ca el – că una e forța pe care o capeți la vot și alta forța efectivă de reprezentare.

Forța primită la vot funcționează formal : cea efectivă înseamnă capacitatea de rezistență a societății democratice la situația în care decidentul își pierde mințile.

PSD a câștigat 45%, din cauza absenteismului la vot. Per total, însă, doar 18% din românii cu drept de vot sunt în asentimentul viziunii sale despre lume, viață, societate.

Dacă mai dai de-o parte și faptul că ruralul (inactiv politic) e bazinul său preponderent, Dl. Dragnea nu are în spate decât un 7% din oamenii mobilzabili a reacționa la abuzurile puterii.

5-,Dl. Dragnea uită că, într-o asmenea situație, nu are voie să greșească în primul rând pentru el însuși :

La această oră, cea mai mică eroare a liderului PSD e precum picătura de sânge în jungla partidului : adreanlina și testosteronul se activează instinctiv în ceilalți prezumtivi lideri și nu sunt putini cei gata să-l sfâșie. Exact așa cum l-au sfâșiat (pe jumătate – pentru că se pare că nici la gust nu e bun) pe Dl. Ponta – pe care opoziția și Klaus Iohannis doar l-au hăituit puțin.

*

Spuneam mai sus că prezumția de la care plecăm este că Dl. Dragnea e de bună credință.

Am făcut-o de dragul demonstrației și din regretul că chiar s-au ratat lucruri care în Justiției era indispensabil să fie clarificate :

În realitate, nu avem absolut nici un indiciu că liderul PSD e de bună credință :

a) Ordonanțele Justiției sunt mai degrabă o mișcare disperată – ele sunt , observăm acum – pregătite cu mult timp în urmă, iar minciunile referitoare la rostogolirea lor către Monitorul Oficial întăresc această convingerea

b) Și prezența lui Klaus Iohannis la demonstrații e una disperată : dacă cele două Ordonanțe apar în Monitorul Oficial și numai pentru un minut, chiar dacă le-ar respinge mai apoi Curtea Constituțională sesizată de președinte, ele vor produce efecte, pe baza principiului din penal că se aplică legea cea mai favorabilă.

c) Ordonanța privind grațierea a fost lucrată la cabinetul său și avem și alte indicii, dacă cineva ne va contrazice.

d)Dl. Dragnea vizează președinția, iar în această luptă disperată se folosește de legile justiției

3) FOARTE GRAV

dl. Dragnea a folosit, în dorința de-a-și adjudeca liniște adin partea populației, măsuri care ar fi trebuit să aibă altă rațiunea: atât creșterea salariului minim (pentru săraci) cât și relaxarea legislației antievaziune (pentru mediul de afaceri) au devenit, acum, obiectele unui troc sinistru : primiți ceva și voi, numai să ne lăsați să primim ce vrem și noi.

Ce vor ei, ”ei”: imunitate. Pe care, până la final, o vom plăti tot noi.

sursa; un text demn de toata aprecierea a dlui Cristian Grosu