Ce doresc oamenii de afaceri de la viitorul guvern Grindeanu

img_0395

Aprobarea Codului administrativ, selectarea administratorului Fondului de dezvoltare şi clarificarea pachetului legislativ privind achiziţiile publice sunt primele trei priorităţi ale noului Guvern, a declarat Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri.
Răducan, FPTR: Guvernul să trateze cu acelaşi respect investitorii români, la fel ca pe cei străini

“Pentru mediul de afaceri, îmi doresc să fie aceeaşi unitate de măsură pentru firmele româneşti, cât şi pentru cele cu capital străin. Mi s-a întâmplat în această vară, când au venit în control inspectorii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, când vedeau facturi de Kaufland şi Lidl, le dădeau la o parte, iar când vedeau de la distribuitori locali le luau la puricat. Inspectorii Fiscului considerau din start ca fiind corecte facturile marilor lanţurilor de magazine, iar cele de la marii distribuitori locali erau verificate atent. Trebuie să se schimbe modul în care este perceput investitorul român şi să fim trataţi cu acelaşi respect cu care este tratat investitorul străin. Noi suntem consideraţi duşmanul poporului, iar ei sunt văzuţi ca cei care plătesc taxe şi impozite şi crează locuri de muncă”, a declarat Dragoş Răducan, prim-vice preşedintele executiv al Federaţiei Patronatelor din Turism.

Acesta spune că mediul de afaceri din turism aşteaptă ca noul Guvern să termine normele de aplicare a impozitului forfetar în turism, care este în discuţie de trei luni de zile.

“De asemenea, dacă se fac rectificări bugetare şi creşte salariul minim, bine ar fi ca să se acorde mai multă importanţă voucherelor de vacanţă. Acum acestea se acordă mai mult angajaţilor din mediul privat, nu şi bugetarilor. Iar din punct de vedere macro, dacă jumătate din ceea ce este scris în Programul de Guvernare se pune în aplicare, nivelul de bunăstare al românilor ar creşte substanţial”, arată Dragoş Răducanu.

Anastasiu, preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Germană: Aş crea Ministerul Strategiei Naţionale

Dragoş Anastasiu, preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Germană, consideră că este necesară simplificarea relaţiei stat-antreprenor, dar şi înfiinţarea unui Minister al Strategiei Naţionale şi Imaginii României, astfel încât să atragem investiţii şi turişti străini.

Dragoş Anastasiu este de părere că noul Executiv ar trebui să aibă în de vedere priorităţile de natură economică, urmând ca cele sociale să depindă de succesul economiei.

“Noul Guvern ar trebui să aibă în vedere chestiuni generale, dar importante pentru a crea cadrul propice dezvoltării mediului de afaceri: relaţia stat-antreprenor/ companie trebuie să devină una de respect şi partneriat, de sustinere, simplificare, debirocratizare şi digitalizare prin dezvoltarea platformei e-government. Şi nu în ultimul rând, trebuie să vorbim despre predictibilitate. De asemenea, trebuie creată imaginea României în Europa şi în lume fiindcă de la imagine pleacă totul. Aşa putem atrage investiţi, asa putem atrage turişti. Eu aş înfiinţa un Minister al Strategiei Naţionale şi Imaginii României”, a declarat Dragoş Anastasiu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană şi fondatorul Gupului Eurolines România.

Pe de altă parte, aceasta consideră că este necesară înfiinţarea Organizaţiei Române de Antreprenoriat, în parteneriat public-privat , care să fie umbrela tuturor eforturilor private şi publice din România, pentru sprijinirea antreprenorilor şi a afacerilor de familie. Iar, în ceea ce priveşte sectorul turistic este necesară înfiinţarea Organizaţiei Române de Turism în parteneriat public – privat, care să preia promovarea profesionistă, cu buget adecvat, de cel puţin 20 milioane de euro, a destinaţiei turistice “România în lume”.

“O altă prioritate este implementarea proiectului “România Competitivă”, antreprenoriatul şi turismul făcând parte din acest proiect, alături de problematica DIASPORA, care reprezintă o comoară pentru România şi care trebuie tratată ca atare”, arată Anastasiu.

Alin Burcea: Executivul să respecte programul de guvernare: TVA zero la vânzarea de locuinţe

Respectarea Programului de Guvernare în ceea ce priveşte aplicarea cotei zero de TVA la vânzarea de locuinţe şi alocarea a 280 de milioane de lei pentru promovarea României sunt câteva din priorităţile noului Guvern, în opinia preşedintelui Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Alin Burcea.

“De la noul Guvern aşteptăm să pună în aplicare ceea ce este scris în Programul de guvernare pentru turism, respectiv alocarea celor 280 de milioane de lei pentru promovare, pe patru ani, astfel încât România să fie vizibilă pe plan internaţional. A doua prioritate din punct de vedere al agenţiilor de turism este egalizarea TVA fiindcă deşi aducem circa 70% din turiştii străini în România, avem TVA 19%, în timp ce restaurantele şi hotelurile au 9%. Iar, o a treia temă este respectarea Programului de guvernare în ceea ce priveşte TVA zero la vânzarea de apartamente începând din luna martie. Această măsură ar stimula sectorul imobiliar, cu implicaţii în mai multe sectoare de activitate, inclusiv prin creşterea numărului de angajaţi”, a declarat Alin Burcea, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

Acesta spune că noul Guvern ar trebui să se acorde vouchere de vacanţă şi la bugetari, în valoare de 1.450 de lei de bugetar, cea ce va însemna o influzie de 400 de milioane de lei în turism intern.

“Eu personal, mi-aş dori să existe un Department de Imagine a României la nivelul Guvernului fiindcă este extrem de important ca lucrurile bune care se întâmplă în România să fie cunoscute şi de oamenii de afaceri de peste hotare. De exemplu, de la 1 ianuarie 2018 impozitul pe dividende va fi zero. Această măsură, care este puţin cunoscută de oamenii de afaceri străini, va face ca România să devină una dintre cele mai atractive ţări din regiune. Ori, în condiţia în care Donald Trump a anunţat că va reduce taxele şi impozitele, firmele americane stau cu banii la saltea să-i investească în Statele Unite. Ori este nevoie de bani în România. De aceea, tot ceea ce este avantajos la noi: TVA zero la vânzarea de locuinţe, impozit zero pe dividende etc trebuie promovat în exteriorul ţării. De aceea ar fi util un Department de Imagine al României, din care să facă parte şi România turistică. De exemplu, Spania are un logo, un fel de ştampilă pe care o pune pe toate produsele: lemn, produse alimentare ş.a.m.d”, arată Burcea.

Cristian Pârvan, AOAR: Priorităţile Guvernului: Codul administrativ şi Fondul de dezvoltare

“Din programul extrem de ofertant, noi susţinem angajamentul ca în şase luni să fie aprobat Codul administrativ pentru a permite administraţiei locale care doreşte să facă ceva pentru comunitate să se mişte repede, să aducă proiecte, să le pună în funcţiune, să ceară bani, să ia credite şi să mişte viaţa economică a comunităţilor fiindcă toţi se uită doar la Bucureşti. Avem nevoie ca administraţia locală să fie responsabilizată, dar să i se dea şi drumul din laţ. Dacă stai tot timpul cu laţul în jurul gâtului ei, administraţia locală nu mişcă. Vine şi cere de la centru tot felul de aprobări. De aceea este necesară aprobarea Codului administrativ, Biblia administraţiei locale”, spune Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

Reprezentantul AOAR arată că, a doua prioritate este legată de Fondul de dezvoltare unde ar trebui de pe acum discutat: cât este fondul, cine îl administrează. “Trebuie selectat cine îl va conduce. Noi am propus să fie administrat în regim public-privat. Trebuie să se înceapă finanţarea unor proiecte, unor societăţi, în conformitate cu toate ideile prezentate în program, inclusiv cu propunerile venite din partea mediului de afaceri”, arată Pârvan.

În opinia reprezentantului mediului de afaceri, cea de-a treia prioritate a Guvernului Grindeanu este clarificarea noului pachet legislative privind achiziţiile publice:” A treia prioritate este lămurirea rapidă, prin şeful Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, a aplicării concrete a noii legislaţii în domeniu. Fiindcă atât legile, cât şi normele au lăsat din nou în ceaţă procesul în care trebuie să se desfăşoare aceste proceduri. Cine citeşte şi legile şi normele, va observa că totul este neclar, nu este nimic normative, nimic uşor şi sigur de îndeplinit, ceea ce afectează procesul achiziţiilor publice în general, şi al fondurilor europene în mod particular. Ar trebui ca aceste legi să devină un cadru normativ clar, coerent, pe care administraţia publică, firmele să îl poată utiliza”.

În încheiere, Cristian Pârvan reaminteşte noilor guvernanţi că trebuie să stimuleze mediul de afaceri din România: “Sperăm că, deşi domnul Grindeanu nu a avut prea multe contacte cu mediul de afaceri, acest lucru să nu fie un handicap şi să aibă capacitatea ca, împreună cu miniştrii pe care îi va avea, cu ministrul Economiei, al Mediului, al Dezvoltării Regionale, să înţeleagă că forţa oricărui Guvern stă în mediul de afaceri. Dacă sprijină mediul de afaceri şi acesta creşte şi se dezvoltă, categoric şi guvernarea va fi bună. Dacă mediul de afaceri va fi în continuare doar un furnizor de taxe şi impozite, evident că mediul de afaceri va căuta soluţii, dar nu înseamnă că vor fi cele mai bune pentru guvernare”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

7 × = 42