Ce program de lucru îşi doresc angajaţii spanioli şi cât lucrează europenii

shutterstock_96532396

Conform unui studiu realizat de agenţia de recrutare Randstad, 36% dintre angajaţii spanioli preferă să aibă un program de lucru flexibil, în vreme ce 16% sunt dispuşi să muncească mai multe ore pe zi, astfel încât să lucreze patru zile şi să aibă trei libere, arată publicaţia spaniolă El Mundo.

Alţi 38%, care sunt mai tradiţionalişti, preferă un program standard. Iar alţi 8% vor să lucreze în diferite zile, în funcţie de nevoile companiei.

Studiul arată că angajaţii sunt dispuşi să muncească mai mult pentru anumite motivaţii. Astfel, 80% doresc să lucreze peste program pentru a mări veniturile, 41% pentru a promova în carieră, 33% pentru dezvoltare personală, 19% pentru a avea o mai mare influenţă la locul de muncă, 17% pentru a dezvolta o mai mare stimă de sine şi 5% pentru a scăpa de obligaţiile casnice.

Studiul a fost realizat în 25 de ţări, fiind intervievate peste 200.000 de persoane.

În ceea ce-i priveşte pe spanioli, aceştia lucrează între orele 9.00 şi 14.00, după care până la ora 16.00 au siesta şi se reîntorc la muncă până la ora 19.00. În schimb, germanii muncesc între orele 8.00 şi 12.00, au o pauză de prânz de o jumătate de oră şi îşi încheie programul la ora 16.30. Iar francezii îşi încep ziua de lucru la 8.30, muncesc până la 12.00 şi timp de o oră au pauza de prânz. Ziua de lucru se încheie la ora 17,00.

Informaţiile au fost preluate de publicaţia spaniolă din datele Eurostat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 × = 9