CE și autoritățile de protecție a consumatorilor iau măsuri împotriva site-urilor de rezervări de călătorie înșelătoare

Două treimi din site-urile de rezervări de călătorie furnizează informații false privind prețurile și astfel încalcă reglementările UE privind protecția consumatorilor, a anunțat vineri Comisia Europeană (CE), transmite Reuters.

În octombrie 2016, CE și autoritățile de protecție a consumatorilor din UE au lansat o verificare coordonată a 352 de site-uri de comparare a prețurilor și de rezervări de călătorie de pe tot teritoriul UE. S-a constatat că prețurile nu erau fiabile pe 235 de site-uri, adică două treimi dintre cele verificate. De exemplu, se adăugau elemente suplimentare de preț într-o etapă ulterioară a procesului de rezervare, fără informarea clară a consumatorilor, sau prețurile promoționale nu corespundeau niciunui serviciu disponibil.

Aproximativ unul din patru site-uri a oferit informații false consumatorilor anunțând că a rămas doar un număr limitat de locuri în avion sau camere de hotel la un anumit preț, deși era cazul doar la respectivul site.

Comisia Europeană nu a dat publicității numele site-urilor verificate, dar a precizat că autoritățile naționale vor contacta site-urile care încalcă reglementările UE privind protecția consumatorilor și ar putea lua măsuri legale dacă companiile nu-și vor îmbunătăți activitatea.

În timp ce rezervarea hotelurilor și a zborurilor pe Internet devine din ce în ce mai obișnuită, consumatorii se confruntă cu un număr tot mai mare de probleme legate de serviciile online de călătorie, se arată în comunicatul CE. În prezent, aceste servicii fac obiectul celor mai frecvente plângeri ale consumatorilor, conform datelor comunicate de Centrele Europene ale Consumatorilor.

Autoritățile au solicitat site-urilor în cauză să respecte legislația UE privind protecția consumatorilor, care le impune să practice o transparență totală în materie de prețuri și să își prezinte ofertele în mod clar de la începutul procesului de rezervare.

Vera Jourová, comisarul pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, a declarat: “Internetul oferă consumatorilor o mulțime de informații pentru a-și pregăti, a compara și a-și rezerva vacanțele. Cu toate acestea, dacă evaluările de pe site-urile de comparare a prețurilor sunt părtinitoare sau dacă prețurile nu sunt transparente, aceste site-uri induc în eroare consumatorii. Societățile în cauză trebuie să respecte normele europene de protecție a consumatorilor, la fel ca orice agenție de turism. Autoritățile de protecție a consumatorilor vor solicita acum site-urilor să rezolve aceste probleme. Consumatorii trebuie să beneficieze de aceeași protecție în mediul online ca și offline”.

Rețeaua de cooperare pentru protecția consumatorilor (CPC) va contacta cele 235 de site-uri în cazul cărora s-au constatat nereguli și le va solicita remedierea acestora. Dacă site-urile nu se conformează, autoritățile naționale pot iniția proceduri administrative sau judiciare, fie direct, fie prin intermediul instanțelor naționale, în funcție de legislația națională aplicabilă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

7 + 2 =