Cei de la care ne-am luat rămas bun în anul 2017

18 ianuarie – actorul Ion Besoiu (n. 1931)

Conform codului onoarei marinăreşti, “căpitanul” Ion Besoiu a părăsit ultimul goeleta Speranţa. Prin plecarea actorului care l-a întruchipat pe căpitanul Anton Lupan în serialul TV “Toate pânzele sus!”, goeleta Speranţa a devenit un vas-fantomă.

În anii ʼ40 ai veacului trecut, scriitorul Radu Tudoran (1910-1992) punea ban peste ban cu gândul să-şi const ruiască o goeletă la bordul căreia să plece într-o călătorie în jurul lumii. Era visul lui. A venit apoi anul 1947 şi, în loc să plece în călătoria visată, era cât pe-aici să plece la închisoare, dar a scăpat. Goeleta nu apucase s-o termine. Când i s-a îngăduit din nou să publice, Radu Tudoran a lansat, în 1954, romanul “Toate pânzele sus!”. Succesul la cititori a fost imens, şi au urmat, în timp, opt reeditări. Partea cea mai frumoasă a poveştii este că, pentru Tudoran, “Toate pânzele sus!” a fost o carte ca o mare nesfârşită, pe care a scris-o nu pentru public, ci pentru corabia lui visată şi neterminată: goeleta Speranţa.

Pe la jumătatea anilor ʼ70 s-a luat decizia realizării unui serial TV pornind de la romanul “Toate pânzele sus!”, în regia lui Mircea Mureşan. Pentru filmări, autorităţile comuniste au decis să termine construcţia goeletei lui Radu Tudoran şi, astfel, Speranţa a fost, în sfârşit, lansată la apă.

La bordul ei nu s-a aflat Radu Tudoran, cel care o visase şi scrisese o carte pentru ea, ci un echipaj compus din personajele romanului său: Anton Lupan – Ion Besoiu, Gherasim – Ilarion Ciobanu, Ieremia – Sebastian Papaiani, Ismail – Jean Constantin.

Personajele din ficţiunea lui Tudoran sunt încă vii, în vreme ce actorii care le-au dat viaţă s-au dus, unul câte unul. Ultimul a plecat (cum se ştie, codul de onoare al marinei o impune) “căpitanul” Ion Besoiu.

1 februarie – pictoriţa şi graficiana Alma Redlinger (n. 1924)

Alma Redlinger a urmat Academia liberă de pictură – “Şcoala lui M.H. Maxy” (1940-1944), o academie de artă din Bucureşti şi a absolvit în 1945 Academia liberă “Guguianu”, unde l-a avut profesor tot pe Max Hermann Maxy. Alma Redlinger a trăit şi a lucrat la Bucureşti. Artista a avut numeroase expoziţii în România şi pe plan internaţional şi a obţinut multiple premii şi distincţii.

Max Hermann Maxy (1895-1971) a fost un membru marcant al avangardei româneşti, fondator al revistei de avangardă “Integral”. Maxy a iniţiat, în anul 1940, la Bucureşti, o şcoală particulară, numită Şcoala de Arte pentru Evrei, întrucât, în baza legilor antisemite, tinerii evrei nu mai aveau dreptul de a urma studii superioare în universităţile de stat.

9 februarie – regizorul Radu Gabrea (n. 1937)

Între 1974 şi 1997 a locuit în Germania. După absolvirea liceului Spiru Haret, Radu Gabrea s-a înscris la Institutul de Construcţii din Bucureşti. În anul II a fost arestat timp de 9 luni şi jumătate, deoarece un coleg îl invitase la o manifestaţie de solidaritate cu Revoluţia din Ungaria din 1956, manifestaţie care de altfel nu a mai avut loc. A fost arestat la 12 noiembrie 1956.

A fost judecat în lotul “Mitroi”, compus în cea mai mare parte din studenţii de la Facultatea de Drept. Prin sentinţa Nr. 534 din 19 aprilie 1957 a Tribunalului Militar Bucureşti a fost achitat, fiind eliberat la 28 mai 1957.

După eliberare, a fost readmis la Facultatea de Construcţii, pe care a terminat-o cu diplomă de inginer construcţii civile şi industriale. A lucrat apoi doi ani pe şantier lângă Târgu Mureş înainte de a reveni la Bucureşti în proiectare.

S-a înscris apoi la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, secţia regie de film.

Radu Gabrea a debutat în 1969 cu filmul de lung metraj “Prea mic pentru un război atât de mare”. Filmul, realizat după un scenariu de D.R. Popescu, a fost premiat la Festivalul de la Locarno, în 1970.

În 1970, anul în care a stat timp de 6 luni la Paris, a realizat primul serial de televiziune din România: “Urmărirea”.

Următorul său film, “Dincolo de nisipuri”, realizat în 1973, a fost oprit din ordinul lui Nicolae Ceauşescu. În urma conflictului respectiv, precum şi a intervenţiilor cenzurii, Radu Gabrea a emigrat în Germania, ţara de origine a mamei sale.

În 1997, Radu Gabrea a fost numit preşedinte al Oficiului Naţional al Cinematografiei, funcţie pe care a îndeplinit-o până în 1999.

14 martie – cântăreaţa de muzică populară Ileana Ciuculete (n. 1957)

“Păcat, prea devreme s-a dus. Era o persoană foarte agreabilă, contemporană cu moda cântecului de astăzi. Cu multe şlagăre, pe gusturile tuturor ascultătorilor şi telespectatorilor. Era o femeie foarte frumoasă, a fost una dintre cele mai frumoase artiste. Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace şi să-i fie ţârâna uşoară. O regretăm foarte mult”, a spus cântăreţul Gheorghe Turda.

Ileana Ciuculete a înregistrat mai bine de 400 de melodii proprii şi peste 24 de albume. În 2005, Ileana Ciuculete a fost răsplătită cu Discul de Aur pentru vânzarea a 40.000 de exemplare ale albumului “Ciorbă de curcan”. A fost solistă a diverselor ansambluri folclorice, printre care Ansamblul “Nicolae Bălcescu” din Craiova, Ansamblul folcloric “Căluşul” din Scorniceşti şi Ansamblul “Danubius” din Drobeta Turnu-Severin.

27 martie – pictorul şi profesorul universitar Marin Gherasim (n.1937)

Marin Gherasim s-a născut la Rădăuţi, a absolvit Institutul de Artă “Nicolae Grigorescu” din Bucureşti promoţia 1962.

“Încă de la debutul oficial, expoziţia anuală de stat, în 1963, a atras atenţia prin raţionalitatea energică a imaginii plastice apoi, după o perioadă evolutivă pe linia tradiţională, s-a îndreaptat spre exploatarea virtualităţilor expresive ale unor modalităţi artistice moderne, asimilabile, la început, suprarealismului şi apoi artei abstracte tinzând la realizarea unei sinteze care, printr-o imagine de tip montaj, să se constituie într-o metaforă, a contradicţiilor şi sciziunilor civilizaţiei…” (O. Barbosa – “Dicţionarul artiştilor români contemporani”, 1976).

16 aprilie – romancierul George Bălăiţă (n. 1935)

După absolvirea liceului în oraşul natal (Bacău), George Bălăiţă s-a înscris în 1953 la Institutul de Cultură Fizică din Bucureşti, de unde s-a retras după doi ani. A urmat, la fără frecvenţă, Facultatea de Filologie a Universităţii din Iaşi, secţia limba şi literatura română (absolvită în 1967). După ce a practicat mai multe meserii (desenator, profesor, metodist, tehnician), a devenit redactor, din 1964, apoi redactor-şef al revistei literare băcăuane “Ateneu”.

A fost secretar al Uniunii Scriitorilor din Bucureşti, din 1979; bursier al Universităţii din Iowa City (SUA, 1980), în cadrul Programului Scriitoricesc Internaţional; director al Editurii “Cartea Românească” (1981-1990); director al Fondului Literar. A lucrat, din 1989, la Fundaţia Culturală Română, înfiinţând şi conducând (1991-1997) revista “Arc (litere & arte)”, cu suplimentul “Creanga de aur”, în limbi de largă circulaţie; a fost membru în consiliul redacţional al revistei “Lettre internationale”, director al “Copyro” – Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor.

A debutat în presă, în 1958, cu un reportaj într-un ziar din Bacău, apoi cu proză în revista “Luceafărul” (1960), cu povestiri şi nuvele (1964). Debutul său editorial l-a reprezentat volumul de schiţe şi povestiri “Călătoria” (1965).

S-a impus în literatura română cu romanul “Lumea în două zile” (ediţii succesive: 1975, 1985, 1993, 1998), care s-a bucurat, chiar din anul apariţiei sale, de un mare interes din partea cititorilor şi de un răsunător succes de critică.

19 aprilie – scriitorul Oliver Lustig (n. 1926)

Oliver Lustig a fost un supravieţuitor al lagarului de exterminare Auschwitz, autorul mai multor cărţi despre Holocaust şi despre perioada celui de-al doilea război mondial.

Lustig avut parte de soarta evreilor din Transilvania de Nord aflaţi sub administraţia regimului Ungariei horthyste, ghetoizaţi apoi deportaţi în lagărele de concentrare naziste cu scopul final al exterminării.

La 3 mai 1944, Lustig a fost închis, împreună cu părinţii şi cei şase fraţi ai săi, în ghetoul din Cluj (fosta fabrică de cărămidă), de unde a fost deportat, la 15 iunie, în lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau. La Birkenau (4 km de Auschwitz; unde se făceau selecţiile în vederea gazării şi, respectiv, a trimiterii în lagărul de muncă de la Auschwitz) şi-a pierdut mama şi trei dintre fraţi, tatăl murind câteva luni mai târziu la Mauthausen.

După trei luni, Oliver Lustig a fost transferat în lagărul de la Kaufering 4 (toamna 1944), de unde a fost eliberat de armata americană. Împreună cu el, din cei nouă membri ai familiei sale (părinţii şi şapte copii), au supravieţuit Holocaustului o soră şi doi fraţi.

Lustig a publicat ulterior o serie de cărţi, dintre care 12 pe tema Holocaustului, traduse în limbile germană, maghiară, italiană, portugheză şi engleză.

14 mai – actriţa Tatiana Iekel (n. 1932)

Actriţa Tatiana Iekel a fost prima soţie a lui Florin Piersic şi mama lui Florin Piersic Jr.

Tatiana Iekel s-a născut la Iaşi şi a fost repartizată la Teatrul Mic imediat cum a terminat Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”. Aici a jucat fără întrerupere, până la vârsta pensionării.

“Să joc teatru a fost bucuria mea cea mai mare! Este ca o patimă fără sfârşit … Teatrul Mic.” – mărturisea actriţa în volumul “Teatrul Mic. 50 de ani”, Bucureşti, 2013

11 iunie – percuţionistul Corneliu Stroe (n. 1949)

Corneliu Stroe a fost, între 1981-2005, membru al duoului “Creative” împreună cu Harry Tavitian, cu care a participat la multe festivaluri de jazz din România.

De-a lungul anilor, a colaborat cu mulţi artişti consacraţi din muzica românească: Ovidiu Lipan, Vasile Şeicaru, Direcţia 5, Pasărea Colibri, Night Loosers, Jonny Răducanu, Alexandru Andrieş.

Corneliu Stroe a fost şi profesor de istorie, el participând la săpăturile arheologice de la termele romane, fiind printre cei care au scos la suprafaţă ruinele vechiului Tomis.

10 iulie – scriitorul Augustin Buzura (n. 1938)

Augustin Buzura s-a născut în comuna Berinţa din judeţul Maramureş. A urmat liceul la Baia Mare şi a absolvit Facultatea de Medicină Generală din Cluj-Napoca, cu specializare în psihiatrie.

Augustin Buzura a lansat săptămânalul cultural “Cultura” – Fundaţia Culturală Română în decembrie 2005, la aproape un an după ce a părăsit conducerea Institutului Cultural Român (ICR). Augustin Buzura a condus ICR până la începutul lui 2005, când locul său a fost luat de Horia-Roman Patapievici.

Pe vremea când Augustin Buzura era preşedinte al ICR, Institutul a publicat o revistă tot cu denumirea “Cultura”.

30 iulie – cântăreaţa Marina Scupra (n. 1967)

Marina Scupra a urmat cursurile Şcolii Populare de Artă din Bucureşti între 1980-1983. În 1983 a debutat la Festivalul de la Mamaia, unde a obţinut Trofeul Tinereţii, în anul următor câştigând concursul. Marina Scupra a cântat în spectacolele Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” din Bucureşti, în ultima perioadă fiind profesoară de canto – muzică uşoară.

19 august – scriitorul Mircea Ţuglea (n. 1974)

Scriitorul Mircea Ţuglea a murit înecat, în zona plajei Modern din Constanţa.

Mircea Ţuglea s-a născut la Tecuci, a absolvit în 1992 Liceul George Călinescu din Constanţa, iar apoi a urmat cursurile Universităţii Ovidius. În 1996 a debutat cu volumul “Proezia”. La data decesului, Mircea Ţuglea era asistent universitar doctor la Universitatea Ovidius şi lector de limba română la Universitatea Angel Kanchev din Silistra, Bulgaria, dar şi redactor şef al revistei “Tomis”.

18 octombrie – actriţa Olga Tudorache (1929)

Actriţa Olga Tudorache s-a născut la Oituz (judeţul Bacău). A absolvit Institutul de Teatru în anul 1951, clasa Moni Ghelerter şi Marioara Voiculescu, cu rolul Veta din spectacolul cu piesa “O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale.

A jucat în zeci de filme şi a construit, pe scenă, personaje memorabile în peste 50 de piese, sub bagheta celor mai importanţi regizori români.

La fel de lungă este şi lista distincţiilor pe care le-a primit pentru activitatea sa în teatru, în cinematografie şi ca profesor universitar. În anul 2000, Preşedintele României i-a conferit Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Mare Ofiţer. În 2006 a primit din partea preşedintelui României Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Mare Cruce, iar în 2012, la finalul spectacolului “Portretul Doamnei T”, Casa Regală a României i-a acordat distincţia “Nihil Sine Deo”.

La 1 aprilie 2012, actriţei i s-a făcut rău pe când se afla pe scena Teatrului Metropolis, jucând în piesa “Peşte cu mazăre” – spectacolul a fost întrerupt şi Olga Tudorache a fost dusă de urgenţă la Spitalul Elias, unde medicii au diagnosticat un accident vascular cerebral (AVC) tranzitoriu.

În 9 octombrie, Olga Tudorache a suferit un nou AVC şi a fost internată de urgenţă la Spitalul Elias iar de joi, 12 octombrie, starea sa de sănătate s-a înrăutăţit şi actriţa a fost transferată la secţia de Terapie Intensivă a aceluiaşi spital.

Extrem de rezervată în a da interviuri, extrem de discretă cu viaţa sa personală şi profesională, Olga Tudorache a făcut, cu câţiva ani în urmă, o mărturisire de credinţă ziarului Metropolis:

“Actorul trebuie să joace! Actoria este o muncă de disciplină. Ca milităria. Trebuie să fii în stare să faci un lucru în momentul în care ţi se cere, nu când ai chef. Acum! Se simte bine, nu se simte bine, actorul trebuie să joace.

«Nu mă simt bine» nu există pentru un actor, decât dacă este în spital. Dar dacă este pe scenă, trebuie să joace. Deci el trebuie să-şi disciplineze organismul, să-l obişnuiască să-l asculte. Sigur, nu e uşor, dar fără asta nu se poate…”

26 octombrie – Nicolae Tomaziu (n. 1916)

Nicolae Tomaziu, ultimul supravieţuitor al lagărului de muncă de la Canalul Morţii şi cel mai bătrân deţinut politic din România, a murit la vârsta de 101 ani.

Nicolae Tomaziu s-a născut în satul Păltiniş din Botoşani. Avea deja patru fraţi şi surori, iar mama sa, bolnavă de tifos, a murit a doua zi după naştere. Şi el a contractat boala şi nimeni nu i-a dat şanse de supravieţuire. A fost însă un luptător din primele minute de viaţă.

“Imediat după ce m-am născut, o femeie din sat m-a acoperit cu zăpadă şi apoi m-a învelit în covoare. Când m-a scos de acolo, eram roşu ca racul, dar am scăpat. Acum, tehnica este recunoscută peste tot în lume şi se numeşte Kneipp. M-am născut în război şi nu erau de niciunele. M-a alăptat o femeie din sat. Acum, dacă privesc în urmă la viaţa mea, mai bine ar fi trăit mama în locul meu, că mai avea copii de care să aibă grijă. Eu tinereţea mi-am pierdut-o pe front şi în lagăre de exterminare.” a povestit Nicolae Tomaziu interviu

30 octombrie – regizorul Mircea Drăgan (n. 1932)

Regizorul Mircea Drăgan s-a născut la Gura Ocniţei (jud. Dâmboviţa) şi a absolvit secţia de Regie a IATC în anul 1955, ca şef de promoţie. A semnat regia a peste 22 de lungmetraje şi a scris peste 10 scenarii.

Ca regizor, s-a remarcat şi prin adaptabilitatea sa la genuri foarte diferite: comedie, film istoric, film de acţiune etc.

23 noiembrie – actriţa Stela Popescu (n. 1935)

Actriţa Stela Popescu s-a născut la Slobozia-Hodorogea, Orhei, Basarabia, într-o familie de învăţători, iar prima amintire pe care mărturisea că o are bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă. Atunci, în 1940, tatăl ei a fost deportat în Siberia, iar mama s-a refugiat, împreună cu fiica, în România, la Braşov.

Stela Popescu a fost căsătorită cu regizorul Dan Puican, de care a divorţat după opt ani. S-a recăsătorit apoi cu Puiu (Mihai) Maximilian (decedat în 1998), despre care spunea că a fost sufletul ei pereche.

27 noiembrie – actriţa Cristina Stamate (n. 1946)

La nicio zi distanţă de la despărţirea definitivă de Stela Popescu, înmormântată pe 26 noiembrie la cimitirul mănăstirii Cernica, s-a stins din viaţă, la 71 de ani, şi actriţa Cristina Stamate.

Cu câţiva ani în urmă, mai precis în 2009, Cristina Stamate a publicat volumul autobiografic “Femeia Hopa-Mitică. Poveşti din lumea care mă-nconjoară”. Acum, dispariţia Stelei Popescu a “prefaţat” plecarea Cristinei Stamate, la fel şi cum şi cartea celei din urmă a fost prefaţată, la propriu de această dată, de colega ei de scenă.

Stela Popescu, în prefaţa volumului “Femeia Hopa-Mitică. Poveşti din lumea care mă-nconjoară”:

“Te iubesc, Cristina!…”

Din nefericire, de pe faţa României, la doar câteva zile distanţă, s-a şters un zâmbet după altul… Poate că ar trebui să luăm aminte la cuvintele rostite de Alexandru Arşinel la înmormântarea Stelei Popescu: “Să facem ce ne-a îndemnat o viaţă întreagă, să zâmbim. Şi să începem de acum.”

Şi poate că ăsta este visul de pe urmă al unui actor de comedie: să fie condus către dincolo nu cu lacrima, ci cu un zâmbet.

Aşa cum spunea, la bătrâneţe, şi uriaşul actor Arthur Stanley Jefferson, cunoscut sub numele de scenă de Stan Laurel (1890-1965): “Dacă vă prind că o să plângeţi la înmormântarea mea, să ştiţi că n-o să mai stau niciodată de vorbă cu voi!”

5 decembrie – Regele Mihai I (n. 1921)

Regele Mihai I s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu al Regelui Carol al II-lea şi al Reginei-Mamă Elena, şi a domnit între 1927 şi 1930, prin intermediul unei Regenţe, precum şi între 1940 şi 30 decembrie 1947, când a fost silit să abdice şi să plece în exil.

Regele Mihai I, care împlinise 96 de ani la 25 octombrie, s-a stins din viaţă la locuinţa sa din Aubonne (Elveţia).

Regele Mihai I rămăsese singurul fost şef de stat în viaţă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

La începutul anilor ʼ90, Regele a fost demonizat de birourile de propagandă ale celor “emanaţi” de evenimentele din 1989: vezi episodul sinistru al urmăririi de pe autostradă şi al expulzării din ţară sub ameninţarea armelor, vezi şi imundul articol publicat de cotidianul “Adevărul”: “Fir-ai al naibii, Majestate!”

În 1992 i s-a permis să-şi viziteze ţara cu prilejul Sărbătorilor Pascale. Vizita a avut loc în perioada 25-27 aprilie, iar sosirea Regelui la Bucureşti a scos în stradă mai mulţi oameni decât în oricare alt prilej din istoria României.

Speriaţi de uriaşul val de simpatie cu care a fost întâmpinat Regele, puterea de atunci i-a interzis acestuia accesul în ţară pentru încă cinci ani.

Abia în 2001, Familia Regală şi-a stabilit reşedinţa în ţară, la Palatul Elisabeta.

Regele Mihai a cunoscut-o pe principesa Ana de Bourbon-Parma la Londra, în 1947, când a participat la căsătoria principesei Elizabeth a II-a a Marii Britanii cu principele Philip, duce de Edinburgh.

Regele Mihai I şi pricipesa Ana de Bourbon-Parma, care a devenit, astfel, regina Ana, s-au căsătorit pe 10 iunie 1948, în Grecia, la invitaţia regelui Pavlov şi a reginei Frederica ai Greciei. Căsătoria lor a durat până la decesul Reginei, în 2016.

Regele Mihai I şi Regina Ana au cinci fiice: Principesa Moştenitoare Margareta, Principesa Elena, Irina Walker, Principesa Sofia şi Principesa Maria.

9 decembrie – poetul şi traducătorul Radu Cârneci (1928)

Licenţiat al Facultăţii de Silvicultură din Braşov şi al Academiei de Studii Psihologice şi Sociale din Bucureşti, poetul a înfiinţat, în 1964, la Bacău, revista de cultură “Ateneu” (serie nouă), pe care a condus-o până în 1972. A fost secretar al Uniunii Scriitorilor, între anii 1972 şi 1976, apoi şef al secţiei de literatură şi artă la revista Contemporanul (1976 – 1990). În 1990, Radu Cârneci a reînfiinţat, la Bucureşti, revista “Neamul Românesc”, o publicaţie a Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de pretutindeni. De asemenea, a înfiinţat şi a condus Editura Orion (1991 – 2008).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

87 − 84 =