O persoană apropiată de CEO-ul Tesla, Elon Musk, a declarat că mogulul vehiculelor electrice plănuiește să construiască o rută de Hyperloop de la New York la Washington D.C. despre care a scris pe Twitter în urmă cu aproximativ o lună de zile.
În timp ce Musk a avut ideea originală pentru Hyperloop, el a rămas în general pe marginea acestui proiect în timp ce start-up-uri separate, precum Hyperloop One și Hyperloop Transportation Technologies dezvoltă tehnologia pentru acest sistem de transport de domeniul SF-ului. Dar acum nu mai este cazul.
The Boring Company a declarat în cadrul unei conferințe de presă că sunt convinși că alții înregistrează progrese notabile, dar dezvoltarea acestei tehnologii ar fi mult accelerată dacă mai multe părți s-ar implica. Purtătorul de cuvânt a mai adăugat că încurajează și sprijină orice fel de companii care doresc să construiască Hyperloop-uri iar acestea nu vor fi împiedicate în a folosi acest brand, atâta vreme cât rămân fidele planurilor inițiale.
În esență, în timp ce Musk va sprijini activitățile de dezvoltare de la alte companii, el are intenții serioase de a construi un întreg sistem Hyperloop, așa cum a menționat mai devreme. Hyperloop One și HTT au desfășurat o serie de teste în ultimele luni și au înregistrat progrese semnificative. HTT a încheiat recent un acord cu Coreea de Sud pentru construirea unui sistem Hyperloop de 200 de mile între Seoul și Busan. Dacă HTT poate atinge obiectivul său de 620 mph, călătoria dintre cele două orașe s-ar reduce la o durată de 20 de minute.
Hyperloop One a salutat inițiativa și optimismul lui Musk, spunând că va fi nevoie de un efort de echipă pentru a face ca visul Hyperloop să devină realitate. Va fi nevoie de multe minți strălucite și angajamente din partea multor persoane pentru a ajunge la destinație, a declarat Pishevar.
Hyperloop One a încheiat recent un test unde una dintre capsulele sale a “zburat” prin tubul vidat cu o viteză de 192 mph. Tehnologia Hyperloop a primit deja un sprijin din partea SpaceX pe la începutul acestui an în competiția Hyperloop pod. Competiția a adunat studenți și ingineri pentru a-și testa propriile idei de Hyperlooop pe un teren din apropierea sediilor SpaceX și Tesla HQ din Hawthorne, California.
Scopul competiției a fost de a accelera dezvoltarea unor prototipuri funcționale și de a încuraja echipele participante în direcția dezvoltării celui mai bun sistem, se spune pe site-ul SpaceX. Echipele și-au supus capsulele la o serie de teste sau situații care este posibil să apară într-un sistem Hyperloop.
http://www.teslarati.com/elon-musk-hyperloop/