Cererea după cannabis pe bază de rețetă este peste așteptări

Cannabisul pe bază de rețetă medicală este tot mai cerut: în primele zece luni ale anului au fost înaintate circa 13.000 de cereri. Chiar și ratele de aprobare a consumului sunt de asemenea ridicate.

Tot mai mulți oameni primesc cannabis pe bază de rețetă și solicită rambursarea costurilor prin compania lor de asigurări de sănătate. Acest lucru rezultă dintr-un sondaj efectuat de cele mai mari case de asigurări de sănătate din Germania (TK și Bamer) și de asociația profesională AOK, ne spune publicația Rheinische Post. Astfel că la asiguratorii germani au ajuns în ultimele zece luni peste 13.000 de cereri, un număr peste așteptări.

În martie 2016 pacienții grav bolnavi au primit un acces mai facil la cannabis pentru a fi folosit în scopuri medicale. De atunci el poate fi prescris pe bază de rețetă sub formă de flori, cu ajutorul caselor de asigurări. Casele trebuie însă să își dea acordul. Cerința este, conform legii, ca toate celelalte forme de tratament să fi eșuat. Înainte de modificarea legii, fondurile statutare de asigurări de sănătate au fost folosite doar în cazuri izolate în locul unor terapii costisitoare. Legislatorii și asigurările de sănătate au numărat inițial doar 700 de pacienți pe an care au nevoie de terapie cu cannabis.

Potrivit sondajului doar la casele membre AOK au fost depuse până acum 7600 de cereri, dintre care 64% au fost aprobate. Casele Barmer au primit până la finalul anului 2017 un număr de 3200 de cereri, dintre care au fost autorizate 62%. TK a primit până la finalul lunii noiembrie 2200 de cereri de rambursare. Acolo cota de aprobare este similară, de până la 64%.

Comisarul pentru droguri a guvernului federal, Marlene Mortler, evaluează în mod pozitiv numărul ridicat al cererilor. Numărul tot mai mare de aprobări arată cât de important a fost că această lege a primit aprobarea în ultimul an, spune politicianul CSU. Cannabisul nu reprezintă însă un panaceu. Înainte de aprobarea consumului de cannabis în Germania, abia 1000 de persoane au avut o dispensă de consum.

http://www.zeit.de/wissen/gesundheit/2018-01/hanf-therapie-cannabis-rezepte-nachfrage-krankenkasse

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

+ 48 = 50