Cernobîl, paradisul animalelor sălbatice

Reh
După catastrofa atomică ce s-a petrecut cu aproape 30 de ani în urmă, regiunea Cernobîl a fost complet părăsită. Ceea ce pentru oameni este de nelocuit, a fost cucerită de animalele sălbatice. Ținutul seamănă acum cu o rezervație naturală.

În zona pustie de excludere din jurul centralei de la Cernobîl trăiesc în prezent potrivit estimărilor atât de multe animale sălbatice cum se mai întâlnesc doar în rezervații și zone protejate. După o pauză imediat după dezastru, efectivele de elani, cerbi, mistreți și lupi s-au dezvoltat continuu și semnificativ, scriu cercetătorii de la jurnalul de specialitate, “Current Biology”. Foarte probabil există acum mult mai multe animale sălbatice la Cernobîl decât înainte de dezastru, estimează Jim Smith de la Universitatea din Portsmouth, Marea Britanie.

În aprilie 1986 centrala a ars timp de câteva zile după ce s-a produs o explozie cauzată de o greșeală în timpul unui control de securitate. Deșeurile radioactive au contaminat o zonă de peste 100.000 de kilometri pătrați din jurul centralei, peste un sfert de milion de oameni au trebuit să își părăsească locuințele.

Orașele și satele de pe o rază de 30 de kilometri din jurul reactorului au fost evacuate iar, cu excepția unor persoane mai în vârstă care s-au întors, acestea rămân și astăzi nelocuite. În aceste localități trăiau aunci peste 100.000 de oameni.

http://www.n-tv.de/wissen/Tschernobyl-wird-zum-Paradies-fuer-Wildtiere-article16084041.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 + 7 =