Chiar dacă nu sunt exportatori, producatorii nu scapă de controlul privind originea mărfurilor


Controalele vamale ii pot viza inclusiv pe producatori atunci cand autoritatile verifica daca produsele tranzactionate sunt originare si pot beneficia datorita acestui statut de beneficii tarifare. Din acest motiv, producatorii trebuie sa cunoasca atent regulile de origine. In caz contrar risca sa achite taxele vamale aplicabile in mod normal la momentul vamuirii, dar si penalitati. Voi explica in cele ce urmeaza cum se poate ajunge intr-o astfel de situatie.

Aflate intr-o continua expansiune, exporturile de marfuri fabricate in Romania catre alte state terte Uniunii Europene creeaza provocari nu numai pentru exportatorii directi, ci si pentru producatorii care doar livreaza intra-comunitar astfel de produse.

Intre Uniunea Europeana si alte state terte au fost incheiate inca din anii ’50 Acorduri de liber schimb ce permit, in baza unor reguli bine stabilite, acordarea de beneficii tarifare in cadrul schimburilor de marfuri. Mai precis, taxele vamale sunt eliminate sau reduse daca marfurile tranzactionate sunt “originare”.

Pentru a obtine caracterul de “produs originar”, marfurile trebuie sa fie fabricate din materii prime produse sau obtinute in intregime in tara beneficiara sau sa fie supuse unor prelucrari sau transformari suficiente in procesul de fabricatie.
In prezent, o buna parte din exporturile din Romania sau din alte state UE nu sunt realizate direct de catre producatori, ci de alte companii, cum ar fi distribuitori din industria de retail. De exemplu, producatorul livreaza local sau intra-comunitar produsele catre distribuitor care la randul sau le exporta in Republica Moldova.

Pentru ca distribuitorul sa poata acorda origine preferentiala produselor pe care le exporta, este necesar ca producatorul sa autentifice faptul ca produsele respecta regulile de origine prevazute in Acordurile de liber schimb. Autentificarea se materializeaza prin emiterea unei “declaratii a furnizorului” care trebuie sa aiba in spate un calcul de origine.

Verificarea calculului de origine: Consecinte

Cu alte cuvinte, chiar daca nu este implicat direct in efectuarea exportului, un producator din Romania care isi vinde produsele finite pe piata din Romania sau din Uniunea Europeana este pus in situatia de a cunoaste si de a respecta regulile de origine preferentiala.

Problema apare, de cele mai multe ori, atunci cand autoritatile vamale din tara de destinatie a produselor solicita efectuarea de verificari asupra autenticitatii originii declarate.

Astfel, producatorii pot fi supusi controalelor din partea autoritatilor vamale chiar daca nu au actionat ca exportatori. Scopul este, in cele mai multe cazuri, verificarea calculului de origine. Daca in urma acestor controale se constata ca produsele nu au de fapt “caracter originar”, apar sume de plata constand in taxe vamale aplicabile in mod normal la momentul vamuirii, plus dobanzi si penalitati de intarziere in tara de destinatie a produselor.

Pe lant, importatorul strain se va intoarce impotriva exportatorului care, la randul sau, va pune suma de plata in sarcina producatorului.

Originea reprezinta nationalitatea economica a marfii in timp ce statutul vamal al acesteia atesta daca a fost pusa in libera circulatie sau nu. De cele mai multe ori, diferenta dintre cele doua concepte nu este luata in seama si, intr-un mod simplist, se considera ca orice marfa produsa in Romania sau Uniunea Europeana are automat origine preferentiala.

Prin urmare, este necesara o atentie deosebita asupra calcului de origine, intrucat controalele efectuate de autoritatile vamale in acest sens au fost intensificate, iar baza legala care permite efectuarea de astfel de controale a fost recent consolidata.

Un articol semnat de Cosmin Dinca, Senior Consultant, Deloitte Romania

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

+ 78 = 86