China exportă peste așteptări

48390083

China exportă peste așteptări
China a înregistrat în luna august o creștere mai slabă la export decât în luna iulie. Cu toate acestea, volumul este mai mare decât în previziunile experților. Republica Populară a beneficiat de receuperarea celei mai mari piețe de export și anume Statele Unite ale Americii.

Creșterea exporturilor chineze a încetinit în luna august. Cu toate acestea, exporturile au crescut solid, în timp ce importurile au scăzut. În rezultat, excedentul balanței comerciale a crescut la un nou record. După cum a raportat autoritatea vamală, exporturile au crescut cu 9,4% față de anul precedent. În luna iulie, exporturile au crescut foarte puternic, cu 14,5%.

Economiștii au prezis doar o creștere a exporturilor de doar 9,2% pentru luna august. Experții văd ca una din cauzele pentru creșterea exporturilor a continuat în principal datorită recuperării cererii internaționale și mai ales a cererii din Statele Unite ale Americii, care reprezintă cea mai mare piață de export pentru China.

Între timp, importurile au scăzut în august cu 2,4%. Acestea s-au micșorat cu 1,6% și în luna iulie. Pentru luna august economiștii se așteptau la o creștere de 2,7%. Excedentul balanței comerciale a crescut în luna august la un nivel record de 49,8 miliarde de dolari, față de 47,3 miliarde în luna iulie. Economiștii se așteptau la un excedent de doar 42 de miliarde.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Chinas-Export-laeuft-besser-als-erwartet-article13562531.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

40 + = 46