Având în vedere vânzările slabe din Europa, producătorii germani stau tot mai aproape de piața din China, prin care reușesc să mai respire. Cea mai mare piață auto din lume este cu accelerația la podea. Rezultatul se vede în recorduri.
Creșterea celei mai mari piețe de automobile din lume, China, nu cunoaște limite, nici chiar pe sfârșit de an. În luna noiembrie 1,7 milioane de autoturisme și camioane ușoare au fost vândute, după cum a anunțat asociația industrială CAAM. Numărul a crescut cu 16% față de anul trecut. Din ianuarie și până acum, vânzările au crescut în medie cu 15%, până la 16,2 milioane de autoturisme.
Cererea de automobile în Europa a scăzut în acest an la cel mai redus nivel din ultimii 20 de ani, iar China reprezintă în acest sens un colac de salvare pentru producătorii auto germani. Grupurile VW, BMW sau Daimler cunosc o creștere puternică în Republica Populară. BMW a înregistrat, spre exemplu, o creștere de aproape 20% pe piața din China, față de anul trecut. Asociația industrială VDA declară că fiecare a cincea mașină vândută în China aparține unui brand german. Începând cu anul 2005, producătorii germani și-au sporit de 7 ori vânzările în China.