CIM-ul, amenințare sau beneficiu pentru angajatori? O intrebare cheie pentru toti cei care doresc eradicarea muncii la negru, aceasta fiind tema primei Cafenele de Dreptul Muncii ce se va organiza la Oradea în 19 mai 2016, între orele 16.00 și 19.00 pm, la Centrul de Afaceri din Cetatea Oradea.
Evenimentul este organizat la nivel național de către Uniunea Națională a Experților în Legislația Muncii în parteneriat cu LEXAcademy – Institutul european pentru studii administrative și de legislația muncii și se dorește a fi un pol de coagulare a tuturor celor interesați de relații de muncă corecte și de eradicarea muncii la negru în mediul economic românesc. Până acum, Cafeneaua s-a desfășurat în București, Cluj, Timișoara, Brașov și în alte câteva orașe mari din țară.
UNELM este promotorul ocupației de Expert Legislația Muncii, iar președintele acesteia, domnul Cornel Bențe, este cel care a introdus această ocupație în rândul ocupațiilor standardizate și recunoscute în România.
La intrebarea, “Contractul individual de muncă – amenințare sau beneficiu pentru angajatori” vor răspunde întrebărilor celor prezenți sunt: Drd. Corneliu Bențe – Președinte UNELM si Marius Rotar – Inspector Șef ITM Bihor.
La eveniment s-au inscris antreprenori, manageri, specialiști în dreptul muncii, dar și persoane care doresc să fie informate cu privire la provocările actuale ale unor relații de muncă deschise, corecte și performante în același timp!
În plan local, partenerul principal este Asociația de Resurse Umane Oradea (ARUO), iar organziatorii evenimentului sunt Romarketing și Federația Patronilor Bihor.
Participarea la eveniment este gratuită, înscrierea se face în ordinea primirii solicitărilor fie pe adresa office@romarketing.ro, fie pe adresa federatiapatronilor@gmail.com, adrese la care va rugam sa va inscrieti avand in vedere numarul limitat de locuri.
Subiectele dezbătute vor fi legate de
1 Munca la negru și rolul UNELM și al Federației Patronilor Bihor în stoparea acesteia
2 De ce este nevoie de experți în legislația Muncii?
3 Relațiile de muncă corecte – parteneriat strategic la tuturor actorilor implicați.