Cine e speriat de activitatea lui Henri Coandă, la 45 de ani de când nu mai este printre noi?

La 25 noiembrie 1972 academicianul Henri Coandă părăsea aceasta lume. Mii de oameni au venit atunci să-i aducă un ultim omagiu, dar nu pentru faptul că deținea funcția de consilier cu rang de ministru la Consiliul de Stat, ci mai degrabă pentru că acesta reprezenta un simbol național, un strop din seva acestui neam care a luminat zeci de ani știința și tehnica planetară.

 

Au trecut de atunci 45 de ani, iar noi, urmașii lui, nu cunoaștem încă tot ceea ce a facut pentru noi și pentru întreaga lume. Nu cunoaștem rezultatele studiilor lui, nu cunoaștem preocupările lui și nu cunoaștem nici măcar domeniile în care a activat.

Nu le cunoaștem pentru că sunt greu de găsit, sau nu le cunoaștem pentru că nu vrem să le cunoaștem? Cât la sută reprezintă dificultatea de a accesa informații privitoare la activitatea sa și cât la sută este ignoranța și indiferența noastră? Asta e o întrebare interesantă…

De ce nu, am putea lua în considerare că “cineva” este atât de speriat de puterea creativă a inginerului Henri Coandă, încât și acum, după 45 de ani, ne “ajută” să nu cumva să-l cunoaștem prea bine, ca nu cumva să urmăm calea deschisă de el.

Dar, cine să fie acel “cineva” căruia îî este atât de frică de creațiile inginerului Henri Coandă?

Viața lui Henri Coandă este de fapt viața unui mare creator, a unui deschizător de drumuri. Când unii se zbăteau să construiască avioane cu aripi din pânză și care erau propulsate cu elice, tânărul Henri, lanumai 24 de ani, concepea și testa primul avion fără elice, cu propulsie prin reacție și care avea aripile din otel și lemn, realizate printr-o tehnologie de fabricație nouă.

Când au văzut acel avion la al doilea Salon Aeronautic de la Paris, mulți s-au speriat:

“Cum o să zboare, pentru că nu are elice?”

A testat avionul și s-a desprins de la sol pentru un scurt moment, dar experimentul putea să-l coste viața, avionul fiind complet distrus.

“Trei ani am muncit la avionul acesta și s-a prăbușit și s-a distrus în numai 3 secunde!”
spunea într-un interviu dat Televiziunii Române în Casa Coandă, imobilul care a aparținut familiei sale din București, b-dul Lascăr Catargiu 29-29bis.

Pe cine a interesat? L-au batjocorit și au râs de el. Unii mai râd și acum.
Alții însă, au înțeles după vreo 20 de ani că soluția oferită de el atunci, în 1910, era una din soluțiile vitorului și au dezvoltat așadar, ceea ce numim noi acum motorul turboreactor.

Motorul reactor a lui Coandă din 1910 este mult diferit ca și concept, față de motoarele turboreactoare din zilele noastre. Este un moto-compreso-reactor, având totuși la bază un motor termic auto, cu 4 pistoane în 4 timpi, motor care antrena o suflantă prin care se producea forța de propulșie folosin fenomenul de reacție.

Culmea este că, în prezent, soluția oferita de Henri Coandă, atunci în 1910, va fi din nou una din soluțiile de dezvoltare a propulsiei aeroreactive electrice. Interesează pe cineva?

În 1911 a fost invitat la uzinele de aviație Bristol, spre a se alătura echipei de proiectare de acolo.

I s-a pus condiția să facă avioane pentru Bristol, “dar să fie așa, ca toată lumea, cu elice”.
Le era frică de puterea sa de creație, ca nu cumva să o ia din nou înaintea timpului său.

După Primul Război Mondial, lumea beligerantă a intrat într-un proces firesc de reconstruire. Era nevoie de locuințe ieftine și ușor de realizat. Tocmai de aceea, în 1928, împreună cu arhitectul francez Dupres, a propus municipalității din Paris un proiect grandios de imobil cruciform-piramidal, având o înâlțime de 100m și latura de 222m, având 700 de apartamente, fiind realizat în mare parte din structuri multicelulare din oțel, atât pereții cât și planșeurile. Municipalitatea a promis ridicarea acestui zgărie-nori pe orizontală, undeva în marginea Parisului, dar proiectul nu a fost niciodată realizat, beneficiarul fiind speriat de dimensinile sale.

Proiectul, ca si conceptul, poate fi oricând reluat, dacă un dezvoltator imobiliar ar avea curajul să o facă.

Mai târziu, în 1932, a conștientizat ce a observat în 1910, când flăcările primului său avion cu propulsie prin reacție se lipeau amenințător de fuselajul din lemn al avionului. Și așa s-a născut Efectul Coandă, un fenomen care a devenit un “procedeu și dispozitiv pentru devierea unei vine fluide ce pătrunde în alt fluid”. Prima mare aplicație a efectului proaspăt descoperit a fost farfuria zburătoare.

Testată începând cu 1932, sub formă de modele reduse dar și mai mari de 300kg, farfuria zburătoare care folosea efectul Coandă a zburat cu succes. Aerodina lenticulară era un obiect zburător atipic, care nu avea elice sau alte organe în mișcare, capabil de a creea un vid parțial (depresiune) pe suprafața de sus a sa (extrados) generând astfel o forță de sustentație.
Tocmai de-asta, au început unii să considere acest mod de sustentație ca fiind imposibil, pentru că era considerat “similar cu a te scoate din apă trăgându-te singur de păr”.

Spaima ca ar putea să existe un aparat de zbor care să aibă un principiu atât de simplu și atât de spectaculos, a făcut omenirea să mai astepte vreo 25 de ani până să-i dea atenția cuvenită.

Aerodina lenticulară reprezintă, în prezent, o soluție de viitor pentru deplasarea în atmosferă sau apă.

În 1954,după al doilea război mondial, revista RADAR nr. 257 ne informează că “Inginerul Henri Coandă va bulversa economia regiunilor deșertice” ca urmare a demonstrației practice pe care acesta a făcut-o în localitatea Londe-les-Maures (Var) situată la țârmul francez al Mediteranei.

Atunci, în fața unei comisii oficiale, inginerul român a produs 1600 litri de apă potabilă provenită din apa de mare, în doar 10 ore, cu ajutorul exclusiv al energiei solare, folosind hidrogeneratorul conceput și produs de el și echipa pe care o conducea. Acest dispozitiv este cunoscut astăzi ca desalinizator. Cu aceeași ocazie, Henri Coanda a prezentat comisiei un proiect complex prin care 100 de astfel de unități ar fi produs, pe un oricare țărm însorit de mare, aproape 160 tone de apă potabilă pe zi, la care se adăugau și multe alte tone de sare de bucătărie și diverse săruri.

Acest lucru “a bulversat” în așa hal comisia oficială, încât s-au speriat bine și pe termen lung, până astăzi, pe principiul “decât să nu-l putem controla pe inventatorul asta, mai bine să ne facem că nu există”.

În 1969, compania americană Chicago Bridge & Iron, avându-l consultant pe Henri Coandă a conceput, proiectat și realizat cel mai mare rezervor oceanic subacvatic, de 500.000 Baril (79,5 mil litri), rezervor care a fost amplasat sub apă, la 70 mile marine (aprox 100Km) de coasta emiratului Dubai. Rezervorul denumit DUBAI KHAZZAN no.1, de 62m înâlțime și 80 metri diametru, a fost considerat de companie ca fiind, la acel moment, o realizare tehnică similară Programului Apollo de Aselenizare și avionului Boeing 747.

prima fotografie: Rezervorul flotabil în drum spre locul de amplasare (fota Muzeul National Tehnic Dimitrie Leonida)
a doua fotografie: partea superioară a rezervorului, după amplasare (internet)

Iată un exemplu de curaj, al E S Faser, emirul Emiratului Dubai, care, având încredere în conceptul propus de Henri Coandă, a făcut posibilă o astfel de realizare.
Acest lucru a determinat emiratul Dubai să emită o serie de timbre pentru a marca momentul.
imagini: Muzeul National Tehnic Dimitrie Leonida Bucuresti

Sperăm ca și distinsa companie americană să-și mai aducă aminte de contribuția lui Henri Coandă la acest proiect.

Poate cel mai important proiect pe care Henri Coandă l-a oferit României a fost crearea unei facilități de elită intelectuală și de creativitate aplicată care să procedeze la o identificare națională a tuturor tinerilor creatori geniali în vederea atragerii lor în proiecte complexe pentru progresul României și al întregii lumi. Dorea să exporte inteligeță românească, dar cu păstrarea oamenilor în țară.

Evident, factorii politici ai statului comunist au apreciat participarea lui Henri Coandă la dezvoltarea țării, dar le-a fost foarte frica de condițiile pe care savantul a dorit și care au fost consemnate de ofițerii de securitate:

“Crearea unui institut Coandă, care să fie instalat în casa proprietate a surorilor sale și care să depindă de Guvern, Parlament sau de un Minister Tehnic. Coandă cerea totodată independență totală din punct de vedere al concepției institutului.”

(extras Florian Banu, “De la SSI la SIE” Editura Corint, pag 394)

Institutul Henri Coandă sau CASA GÂNDIRII ROMÂNEȘTI, reprezintă o facilitate de care România are nevoie și în prezent și pe care Asociația Henri Coandă a propus-o Ministerului Culturii și Academiei Române, ultimii deținători ai imobilului Casa Coandă, același la care făcea referire Henri Coandă. Casa Coanda, b-dul Lascar Catargiu 29-29bis, Bucuresti; foto Asociatia Herni Coanda

Din nefericire pentru distinsele noastre instituții menționate anterior, frica de a înființa o astfel de facilitate, duce de 5 ani la menținerea imobilului în stare de nefuncționare și degradare.

Oare n-ar fi mai simplu și eficient să recunoască limitele competențelor lor în ceea ce privește înființarea și organizarea unei astfel de facilități?

Cert este faptul că astăzi, la 45 de ani de la plecarea în lumea de dincolo a lui Henri Coandă, România nu are un muzeu Coandă, nu are o Casă Memorială Coandă și nici o alta facilitate culturală sau științifică care să ilustreze aspecte din viața și activitatea inginerului Henri Coandă, așa cum a dorit familia Coandă în 1969, când a cedat statului român întregul imobil.

Casa Memoriala Coandă, în concepția inițiată în 2011 de Asociația Henri Coandă, reprezintă o facilitate culturală, științifică, educațională și turistică care va avea trei secțiuni interconectate:

1. Un MEMORIAL în care sunt ilustrate aspecte privind interacțiunea familiei Coandă cu mediul social, politic, cultural, științific din România și din lume.

2. Un MUZEU în care să fie ilustrate realizările stiințifice ale lui Henri Coandă, inclusiv machete funcționale ale dispozitivelor sale

3. CASA GÂNDIRII ROMÂNESTI, structura de elită intelectuală și de creativitate aplicată care să valorifice sustenabil (trainic) creativitatea românească

Mentionarea in Contextul Centenarului Marii Uniri 1918-2018 a numelui COANDA este direct legata de demnitatea de prim-ministru al Romaniei pe care Generalul Constantin Coanda, tatal savantului, a avut-o in noiembrie 1918, participând activ la înfăptuirea Marii Uniri.

Prin urmare, deschiderea Casei Memoriale Coandă în 2018, este absolut obligatorie și de bun simț.

Prin urmare, cui îi este frică de Henri Coandă?

Asociația Henri Coandă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

60 − 51 =