La începutul lunii februarie filiala germană a băncii canadiene Maple Bank a fost închisă definitiv. Clienții pot însă să răsufle ușurați pentru că ei vor primi compensații. De închiderea instituției au fost afectați în special clienți instituționali.
La mai bine de o lună după închiderea Maple Bank toți clienții urmează să fie despăgubiți. După cum a raportat Asociația Federală a Băncilor Germane (BdB), săptămânile trecute s-a achitat o sumă totală de 2,6 miliarde de euro către deponenții băncii.
Doar un număr mic de clienți nu a fost încă despăgubit, pentru că aceștia au întârziat în furnizarea informațiilor bancare corespunzătoare. Plățile au fost efectuate prin intermediul Fondului de Protecție a Depozitelor.
Agenția Federală pentru Supravegherea Serviciilor Financiare (Bafin) a închis pe data de 7 februarie anul acesta filiala germană a instituției canadiene. Motivul procedurii a fost o supraîndatorare care punea presiune asupra filialei, după ce banca a fost obligată la constituirea unui provizion pentru plata taxelor către Fisc.