Criza economică din Venezuela se resimte acum și asupra concernelor gigant. Coca-Cola nu mai poate să continue producția locală. Este vorba despre o lipsă acută de zahăr, dar și de apă. Doar o singură persoană se arată neimpresionată de lipsa de bunuri: președintele Maduro.
Datorită unei lipse acute de zahăr, în Venezuela, țară socialistă, concernul american Coca-Cola se vede nevoit să își întrerupă producția. Producătorii de zahăr din Venezuela i-au informat că trebuie să oprească și ei producția datorită lipsei de materie primă, anunță purtătoarea de cuvânt a Coca-Cola, Terry Tresler. Acest lucru va avea în câteva zile efect și asupra producției de băuturi răcoritoare.
Producția de băuturi precum apa minerală sau Coca-Cola Light nu vor fi afectate și vor continua, cel puțin pentru moment. Există discuții generale cu autoritățile guvernamentale și cu furnizorii pentru a se lua măsurile necesare pentru rezolvarea situației. În țara cu cele mai mari rezerve de petrol din lume băuturile celor de la Coca-Cola sunt foarte îndrăgite și sunt adesea mai ușor de obținut decât apa potabilă, care devine de asemenea un produs de care țara duce lipsă.
Anterior și cel mai mare producător de bere, compania Polar, a întrerupt de asemenea producția. Datorită lipsei acute de valută, nu se mai pot achita importurile de malț de orz din străinătate. Pe lângă toate acestea, țara sudamericană suferă de pe urma unei lipse acute de medicamente, în anumite spitale lipsesc chiar și rezervele de oxigen pentru sprijinul respirației pacienților cu probleme.