Comisarul UE pe energie cere un compromis Ucraina-Rusia
Ucraina ar trebui să-şi plătească o mare parte din datoriile sale către gigantul energetic rus Gazprom, în timp ce Rusia trebuie să ofere un preț corect livrării de gaze, a declarat vineri, comisarul Uniunii Europene pentru energie.
Mediatorul Günther Oettinger, a declarat postului de radio german Deutschlandfunk că volumul de gaz primit de Kiev, din noiembrie până la sfârșitul lunii este cunoscut, dar preţul pentru gaz cerut de Rusia, Ucrainei, este ” inacceptabil ” și influențat de politică, spune acesta. Însă, gigantul energetic Gazprom insistă ca Ucraina să plătească 485 dolari pe 1.000 de metri cubi de gaze livrate, în timp ce Ucraina cere un pret de 268.50 dolari pe 1.000 de metri cubi. Disputa gazelor a apărut în februarie, când fostul președinte pro – rus al Ucrainei a fost demis, după luni de proteste stradale .
Moscova a scăzut prețul pe care îl percepe pentru Kiev, la 286.50 dolari pe 1.000 de metri cubi, după ce fostul președinte ucrainean Viktor Ianukovici a respins un acord al UE în favoarea consolidării relațiilor comerciale cu Rusia. Cu toate acestea, Gazprom a restabilit prețul de 485 dolari pe 1.000 de metri cubi, după ce Ianukovici a fugit din Ucraina și a fost înlocuit cu un prim-ministru interimar pro – european.
Oettinger a declarat ca Ucraina ar trebui să plătească același preț ca și alte țări europene pentru gaz, în conformitate cu condițiile de piață. Discuțiile de vineri au marcat ultima ocazie pentru ca părțile să ajungă la un acord pe fondul amenințărilor din Rusia, care spune că va tăia livrările de gaz către Ucraina.
Gazprom a stabilit un termen limită, până la sfârșitul acestei luni pentru Ucraina, care va trebui sa facă o plată în avans pentru livrările de gaze din iunie. Însă, această disputa a ridicat temeri şi în rândul țărilor europene, alimentarea cu gaz a continentului ar putea fi afectată. Oettinger a declarat că UE va fi afectată pe termen mediu, în cazul în care Rusia va opri livrarile de gaz pentru Ucraina.
http://www.ibtimes.co.uk/eu-energy-chief-calls-compromise-ukraine-russia-gas-crisis-talks-1450541