Cosmosul se extinde mai repede decât era de așteptat

imago64303367h

Universul se extinde, iar acest lucru se petrece mai rapid decât se credea anterior. Motivul ar putea fi efectul unor particule elementare ipotetice. Cercetătorii trag acum speranțe că vor putea fi rezolvate și alte puzzle-uri cosmice.

Cosmosul se extinde mai rapid decât credeam. Acest lucru a fost concluzionat de astronomii din jurul lui Adam Riess, câștigător american al Premiului Nobel, după cercetări efectuate cu ajutorul telescopului spațial Hubble. Rata de expansiune cosmică este cu circa 5-9% mai mare decât se estimase anterior. Este o diferență semnificativă față de măsurătorile efectuate anterior și estimările aplicate asupra universului tânăr de după Big Bang.

Un motiv pentru această expansiune accelerată ar putea fi anumite particule elementare ipotetice, care să fi modificat bilanțul energetic în universul tânăr, așa-numitele radiații întunecate. Acestea preiau rolul luminii în zonele “întunecate” ale universului. În consecință, efectul existenței materiei și energiei întunecate. Această descoperire surprinzătoare ar putea reprezenta o cheie importantă în înțelegerea acelor părți misterioase ale universului, care reprezintă în prezent 95% din acesta și ar putea arunca “ceva lumină” asupra materiei, energiilor și radiațiilor întunecate.

Cercetătorii și-au prezentat descoperirea într-o ediție a “The Astrophysical Journal”. Cu ajutorul telescopului spațial echipa lui Riess a confirmat viteza de expansiune a universului mai precis decât a fost făcută vreodată. Așa-numita constantă Hubble este stabilită în universul local la valoarea de 73,2 kilometri pe secundă pe megaparsec. Un megaparsec reprezintă 3,26 milioane de ani-lumină. Două puncte, care se află la o depărtare de un megaparsec unul de celălalt se depărtează astfel unul față de celălalt cu 73,2 km/s.

http://www.n-tv.de/wissen/Weltall-dehnt-sich-schneller-aus-als-gedacht-article17853306.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

40 − 30 =