Costuri legale de 60 de milioane de euro pentru Deutsche Bank

85947105

Recent Deutsche Bank a trebuit să plătească 38 de milioane de dolari ca urmare a manipulării prețului la argint, acum gluma se îngroașă din nou pentru instituția financiară germană: pentru a putea închide cazul, banca realizează un acord cu brokerii și investitorii pentru o compensație scumpă.

În litigiul privind presupuse manipulări ale prețului aurului, Deutsche Bank a ajuns la un acord în fața unei curți americane. Este prevăzută o plată de 60 de milioane de euro către brokeri și alți investitori, după cum reiese din actele care au fost înaintate vineri înaintea unei curți federale din Manhattan.

Acuzarea impută băncii că ar fi manipulat prețul aurului în defavoarea lor. Banca, dimpotrivă, a respins acuzațiile. O purtătoare de cuvânt a refuzat să comenteze procedurile.

În fața curții de la New York sunt deschise multe procese privind presupuse manipulări ale prețurilor de pe piețele financiare și de materii prime. În legătură cu prețurile la aur investitorii au dat în judecată în anul 2014 și alte bănci pe lângă Deutsche Bank, precum Barclays, Bank of Nova Scotia, HSBC și Société Générale. La presupusele înțelegeri de prețuri s-ar fi ajuns între anii 2004 și 2013.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Vergleich-kostet-Deutsche-Bank-60-Millionen-article19243666.html

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

− 1 = 2