Creditorii pornesc noi controale în Atena

Pentru pachetul în valoare de miliarde de euro pe care Grecia l-a primit în anul 2015, țara trebuie să implementeze reforme suplimentare. Creditorii internaționali călătoresc din nou către Atena, pentru a arăta guvernul cu degetul.

Grecia trebuie să livreze și reforme la schimb pentru banii primiți cu titlu de ajutor. Marțea aceasta începe un nou control din cadrul programului de ajutoare a Atenei. În mijlocul acestuia stă de data aceasta scăderea sumei lipsite de taxe, de la 8636 cât este actual la circa 6000, raportează presa greacă.

Condiție pentru ajutoare viitoare o reprezintă implementarea celorlalte reforme, privind dreptul la grevă și formarea de sindicate, precum și privatizarea sistemului de pensii. Este încă neclar cât de mult vor rămâne în țară experții de la Comisia UE, de la Banca Central Europeană (BCE), de la Mecanismul European de Stabilitate (ESM) sau cei de la Fondul Monetar Internațional (FMI).

Guvernul de la Atena a implementat în anul 2015 reforme ample la schimb pentru un pachet de ajutor în valoare de 86 de miliarde de euro. FMI va lua parte inițial la negocieri doar ca și consultant. Doar după un rezultat pozitiv al verificărilor vor fi achitate și alte tranșe în valoare de miliarde de euro. Acest lucru reprezintă și o condiție prealabilă pentru eventuale tăieri de datorii, pe care cei de la Atena le visează de multă vreme.

Șefa FMI, Christine Lagarde, s-a exprimat clar într-o ocazie recentă, că nu vor exista nici un fel de excepții pentru Grecia, țara va trebui să respecte aceleași condiții pentru toată lumea ca să primească pachetul de ajutor. FMI evaluează această criză mult mai critic decât cei din zona euro.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Geldgeber-starten-neue-Kontrollen-in-Athen-article19721283.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

80 + = 90