Aerul este foarte important pentru respirație. De fapt, orice respirație este esențială pentr supraviețuire. Dar dacă există toxine în aerul care îl tragem în plămâni, atunci sănătatea noastră va avea de suferit. Cum ne putem proteja de aerul poluat?
“Du-te afară la aer curat!”. Acest îndemn pentru copii a aparținut multor generații. Dacă mama sau tata spunea acest lucru, o făceau cel mai probabil numai cu intenții bune. Îndemnul s-a format într-o perioadă în care în casă femeile găteau la focul sobelor iar casele se încălzeau cu cărbune – deci afară pe oameni îi aștepta oxigenul. Dar noi trăim în vremuri care se întrec în alarme pentru concentrația de particule nocive din aer și un trafic tot mai aglomerat. Cât de sănătos mai este să ieșim afară? Respirăm până ne îmbolnăvim? Și ce putem face în acest sens?
Aerul exterior este contaminat cu multe substanțe poluante, în special cel din orașe și regiuni industriale. Pe lângă praful fin și ozonul din apropierea solului, cele mai periculoase sunt dioxidul de azot (NO2). Prin arderea combustibililor se produce și praf fin. Dioxidul de azot a devenit subiect de dezbatere publică în ultimii ani. Printr-o serie de măsurători, televiziunea RBB și Universitatea Tehnică de la Berlin au demonstrat recent că, capitala este aproape complet afectată de poluarea excesivă cu NO2. În 73 din cele 110 locații studiate limitele legale au fost depășite.
În timp ce problema dioxidului de azot a fost adusă la cunoștința publicului larg doar în ultimii ani, există în cazul prafului fin primele consecințe: potrivit Agenției Federale de Mediu încă 61% din populația germană trăiește în regiuni cu o poluare medie cu particule de 20 de micrograme pe metru cub și respirarea acestui aer este dăunătoare, spune Organizația Mondială a Sănătății. În 2015 cota lor era cu 5 procente mai ridicată. Această reducere este motivată de Agenția Federală pentru Mediu în principal prin reducerea emisiilor provenite de la centrale termice, instalații de incinerare a deșeurilor și alte instalații industriale.
https://www.n-tv.de/wissen/Was-schmutzige-Luft-anrichtet-article20263294.html