Daimler planifică șase noi modele electrice

daimler

Electric este viitorul: producătorul auto Daimler vrea să facă concurență serioasă pentru VW și Tesla în acest sector. Oficial sunt planificate cel puțin șase modele cu propulsie complet electrică. Daimler vrea să se implice și în tranziția tranportului public către vehicule fără emisii.

Producătorul german de automobile, Daimler, vrea potrivit unui insider să aducă pe piață șase noi automobile electrice. Astfel Daimler va avea un total de nouă modele care vor intra în competiție directă cu vehicule similare de la Volkswagen sau producătorul american Tesla. Compania a declarat anterior pentru revista “Automobilwoche” că între anii 2014 și 2018 va lansa pe piață cel puțin șase modele electrice.

La Salonul Auto de la Paris de luna viitoare va fi prezentat, conform planului, un nou autoturism, spune o persoană din interiorul companiei. În luna iulie Daimler a anunțat că va accelera dezvoltarea de automobile electrice de lux. Segmentul este dominat în prezent de concernul american Tesla.

Guvernul federal încearcă, printre altele, să sprijine achiziția de astfel de automobile prin acordarea de prime de până la 4000 de euro pe vehicul cumpărat, deschizând astfel drumul către electromobilitate pentru publicul larg.

Cu toate acestea, programul are doar efecte slabe. Până în luna septembrie au fost emise abia 2000 de cereri pentru acordarea acestor prime. Ministrul german al transporturilor, Alexander Dobrindt, cere mai multă dinamică: el consideră că producătorii ar trebui să producă modele mai atractive pentru clienți. Fiecare model care există cu motor cu ardere internă, ar trebui să fie oferit și în variantă complet electrică, cu aceleași dotări și elemente de design, spune politicianul CSU pentru revista Focus.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Daimler-plant-sechs-neue-E-Modelle-article18560746.html

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

× 6 = 48