Compania californiană Tesla are rolul de pionier al electromobilității. Pentru divizia de automobile electrice de la Mercedes aceștia au livrat baterii și sisteme de propulsie. Dar această colaborare se încheie acum, pentru că la noua generație de automobile electrice Daimler se va axa pe propriul know-how.
Daimler și compania californiană tesla vor trece pe viitor printr-o despărțire. Constructorul auto de la Stuttgart a confirmat oficial despărțirea, pe finalul Salonului Auto de la Geneva.
Managerul Daimler, Harald Kröger, care conduce dezvoltarea de automobile electrice marca Mercedes-Benz, a declarat pentru o revistă auto germană că există un proiect ambițios în parteneriat cu Tesla, pentru dezvoltarea B-Klasse Electric Drive, iar lucrul în echipă decurge foarte bine, mai adaugă acesta.
Alte proiecte însă nu mai sunt planificate pentru viitorul apropiat, pentru că pe viitor compania germană se poate auto-susține pentru proiecte de acest gen. De aceea Daimler nu va mai colabora cu Tesla la următoarele generații de mașini electrice din seria B-Klasse. Californienii au livrat acumulatori și sisteme de propulsie pentru modelul nemților.
Șeful Daimler, Dieter Zetsche, a anunțat recent faptul că, compania sa va investi în Germania alte 500 de milioane de euro pentru extinderea fabriciii de baterii din localitatea Kamenz din Sachsen. Suprafața de producție va fi de trei ori mai mare decât în prezent.
Nu mai târziu de anul 2018, constructorul auto vrea să aducă pe piață noi modele electrice cu autonomie mult sporită, chiar și un vehicul utilitar pe baza modelului GLC, care să fie echipat cu o baterie care să ofere o autonomie de 500 de km.