Sinuciderea lui George Negru, patronul de la compania Omnia Turism a adus panică în rândul a zeci de mii de turiști. 80 de oameni sunt plecați acum în vacanțe cu bilete cumpărate de la această companie. Ministrul Turismului, Mircea Dobre spune despre cazul Omnia Turism că prioritatea numărul unu este aducerea în țară a acelor turiști și apoi se va discuta despre situația celor care au cumpărat în avans pachete turistice.
“Sunt 80 de cetățeni pe care trebuie să îi aducem în țară. Sunt 47 de cetățeni în Phuket. Biletele de avion sunt asigurate, dar nu s-a plătit și cazarea. Ei trebuie să se întoarcă prin Singapore, pe data de 25 octombrie. Noi și cei de la ANAT am vorbit cu ghizii, iar oamenii își vor plăti singuri cazarea pentru a rămâne în Phuket, noi le vom asigura biletele de avion Phuket- Singapore și de la Singapore au plătite deja ( de ei înșiși- n.r.) pentru întoarcerea în țară”, ne-a declarat Mircea Dobre.
Turiștii care sunt acum în Egipt au descoperit și ei, acum, că au doar bilete de avion asigurate și au decis să plătească ei singuri cazarea, ca să-și ducă vacanța până la final și să se întoarcă cu avionul programat. Potrivit ministrului Turismului, în cazul grupului plecat acum în Indonezia situația este în regulă, la fel și în cazul grupului din Malaezia.
Cazul Omnia. Firma era în control de o lună. Patronul nu era de găsit
La Compania Omnia Turism, George Negru, cel care s-a sinucis zilele trecute, era acționar majoritar și administrator și controla tot ce se întâmpla în firmă.
“Noi am început controlul de aproximativ o lună la firmă. Nu am reușit să dăm de el. Trebuia să se prezinte astăzi (17 octombrie) la instituție. Avea adresa de la noi oficială că dacă nu se prezintă îi dăm amendă și îi ridicăm licența”, ne-a mai spus ministrul Turismului.
Ancheta în cazul morţii lui George Negru continuă. Cum polița de insolvabililitate a companie este de doar 50.000 de euro, sunt puține șanse ca oameni care au cumpărat deja pachete turistice la de Omnia Turism să mai recupereze banii Surse din anchetă spun că George Negru (foto) ținea totul în scurt și voia să se ocupa de toate:
“El gestiona toți banii, făcea plățile, oamenii nu știau exact care este circuitul banilor”. Mai grav este că firma Omnia Turism are bilete vândute și pentru anul viitor, cu sume plătite deja integral de turiști. ”El ( patronul- n.r.) cumpăra bilete dus- întors, lua 2-3 zile de cazare și restul nu mai plătea. Aceasta era procedura. A făcut așa cu pachete vândute până în anul 2018. Nu știm cifre și sumele. Acum lucrăm la asta. Cert este că sunt foarte mulți păgubiți”, ne-a mai spus ministrul Dobre.
La agențiile colaboratoare ale companiei Omnia Turism telefoanele sună încontinu. Unele agenții au fost închise, ieri toată ziua, de teamă să nu fie asaltate de clienți nemulțumiți. Oamenii sunt disperați. Dacă turiștii se tem că nu-și vor mai recupera banii dați pe excursii, patroni agențiilor mici, revânzătoare se tem că vor fi nevoiți să-și închidă afacerile.
“Aproximativ 90% din pachetele noastre turistice le vindeam de la Omnia Turism. Aveam excursii luate din martie anul acesta pentru 2018. Oamenii au cumpărat deja excursii pentru 2018, fiindcă erau cu reducere mare. Noi, ca agenție revânzătoare am plătit integral către Omnia Turism. Sunt turiști care trebuiau să plece astăzi, peste câteva zile și nu mai pleacă. Cu siguranță oamenii nu-și vor recupera banii, pentru că polița de insolvabilitate este de doar 50.000 de euro, iar acești bani nu acoperă toate circuitele pe care le făcea agenția”, a declarat pentru reprezentanta unei agenții de turism din București care lucra cu Omnia Turism.
În acest caz, agențiile mici trebuie să le dea ele banii înapoi turiștilor ( este vorba de suma mari, pe care cele mai multe nu le au) ori să intre în insolvență.
Cei 80 de turiști români blocați în străinătate, în urma problemelor apărute la agenția Omnia Turism, vor fi aduși în țară, iar ministrul Turismului le recomandă celor care au cumpărat pachete prin această agenție să nu mai plece în acele călătorii, potrivit unui comunicat al Ministerului Turismului remis marți seară IVOLINE.
“Într-o primă acțiune, ministrul Turismului, Mircea Dobre, a reușit să găsească unele soluții, împreună cu reprezentanții ANAT, MAI și MAE, pentru aducerea în țară a unui grup de 80 de români care au achiziționat pachete turistice de la această agenției (Omnia, n.r). De asemenea, Mircea Dobre i-a sfătuit pe toți cei care au pachete cumpărate prin Omnia Turism să nu mai plece în acele călătorii, deoarece conturile agenției au fost blocate de bănci, fapt pentru care nu pot fi efectuate plăți”, arată sursa citată.
Potrivit comunicatului, ministrul Turismului a discutat și cu reprezentanții instituțiilor bancare și a reușit identificarea unor soluții legale pentru achitarea unei părți din costurile necesare aducerii în țară a celor 80 de turiști români, care au rămas blocați în străinătate.
“În acest moment s-a calculat o pierdere totală de 7,4 milioane de euro, bani încasați deja de agenția Omnia Turism din vânzarea unui număr de 8.300 de pachete vândute pentru anul 2018, în valoare totală de circa 11,4 milioane de euro”, precizează sursa citată
Pe de altă parte, reprezentanții Ministerului Turismului precizează că au început un control la această agenție la data de 6 septembrie 2017, iar proprietarul agenției a fost invitat, la data de 8 septembrie, să se prezinte personal la Ministerul Turismului, cu o serie de documente. Nu s-a prezentat nimeni din partea agenției Omnia Turism, drept pentru care un alt control s-a efectuat la sediul agenției, la data de 5 octombrie, când s-a aplicat și o sancțiune de 2.000 de lei. Proprietarului companiei i s-a lansat o nouă invitație de a se prezenta la sediul Ministerului Turismului, cu documentele companiei, pe data de 17 octombrie 2017, la ora 11.00 . Consecințele neprezentării ar fi constat într-o nouă amendă și ridicarea licenței, în termenul prevăzut de lege.
“În urma falimentelor mai multor agenții de turism, înregistrate în ultimii doi ani, Ministerul Turismului a promovat, în luna august a.c., un proiect de Ordonanță de Guvern, adoptat în data de 30.08.2017, prin care s-a creat cadrul legal necesar stabilirii mecanismelor financiare de garantare a pachetelor turistice, în sensul obligării agențiilor care comercializează pachete turistice de a asigura întreg volumul de vânzări. În prezent, Ministerul Turismului, împreună cu Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF) lucrează la ordinul comun care va stabili modalitatea efectivă și concretă de combinare a instrumentelor de garantare, astfel încât fiecare pachet turistic vândut să poată fi garantat până la furnizarea efectivă a serviciilor turistice achiziționate de consumatori”, se mai arată în comunicat.
În zilele următoare, Ministerul Turismului va continua căutarea unor modalități de rezolvare pentru cât mai multe dintre problemele create de agenția Omnia Turism.