Datoria globală totală a crescut în 2017 la valoarea record de 233.000 miliarde dolari / Ţara responsabilă pentru o mare parte din creşterea datoriilor pe plan mondial

Harta

Datoria globală totală a crescut la finele celui de-al treilea trimestru din 2017 la valoarea record de 233.000 de miliarde de dolari, cu 16.000 de miliarde de dolari mai mult decât la finele aceleiaşi perioade din 2016, arată Institute of International Finance, citat de Quartz.

Companiile sunt responsabile în mare măsură pentru această creştere. Faţă de 2007, când înregistrau datorii de 42.000 de miliarde de dolari, în 2017 valoarea datoriilor companiilor a crescut la 68.000 de miliarde de dolari. Companiile sunt urmate de guverne, de instituţiile financiare şi de simplii cetăţeni.

Faţă de 2007, datoriile guvernelor au crescut de la 33.000 de miliarde de dolari la 63.000 de miliarde de dolari. Instituţiile financiare înregistrau credite în valoare de 58.000 de miliarde de dolari, faţă de 53.000 de miliarde în urmă cu zece ani, iar datoriile persoanelor fizice au crescut cu 10.000 de miliarde de dolari, de la 34.000 de miliarde de dolari la 44.000 de miliarde de dolari.

China este responsabilă pentru o mare parte din creşterea datoriilor pe plan mondial, FMI emiţând deja anul trecut un avertisment legat de această creştere.

Unele estimări arată că datoriile chineze sunt de trei ori mai mari decât întreaga economie a ţării.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 × 2 =