De azi femeia de serviciu și încă 360.000 de angajați part-time vor plăti contributii full-time

De la 1 august intră în vigoare ordonanţa prin care angajatorii sunt obligaţi să plătească contribuţia pentru pensii şi sănătate la nivelul salariului minim brut pentru toţi salariaţii, inclusiv pentru persoanele care au încheiate contracte de muncă cu timp parţial şi pentru cei cu plata în acord.

Măsura se aplică începând cu veniturile aferente lunii august 2017.

“Ordonanţa privind calculul asigurărilor sociale pentru contractele de muncă cu timp parţial oscilează, în opinia mea, între măsura legitimă de combatere a evaziunii fiscale din zona gri de salarii şi efecte negative aduse angajatorilor corecţi. Astfel autorităţile au identificat un număr de circa 360.000 de contracte unice cu timp parţial şi probabil în foarte multe cazuri timpul de muncă real este normă întreagă, iar taxele sunt achitate pentru timp parţial. În acelaşi timp sunt foarte multe cazuri când munca chiar se desfăşoară cu timp redus, cum ar fi de exemplu persoanele ce asigură curăţenia la asociaţiile de proprietari, societăţile la început de activitate sau societăţile la care patronul se angajează pe el la firmă. Aici mă aştept ca să se desfiinţeze contractele de muncă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, consultantul fiscal Adrian Benţa.

Acesta arată că, din punct de vedere normativ ordonanţa modifică Codul fiscal din 01.08.2017, iar ca regulă generală, baza de calcul pentru asigurările sociale – pensii, pentru asigurările sociale de sănătate este venitul brut salarial realizat lunar de salariaţi.

“Prin excepţie de la această regulă, dacă venitul brut lunar este realizat printr-un contract de muncă cu timp parţial, iar venitul este mai mic decât salariul minim pe economie sau dacă venitul lunar este mai mic decât salariul minim pe economie, chiar dacă este în baza unui contract de muncă cu normă întreagă, baza de calcul pentru asigurările sociale – pensii şi sănătate, datorate de angajator se recalculează la nivelul salariului minim brut garantat în plată. Însă, se va ţine cont de zilele în care contractul a fost activ în respectiva lună”, explică Adrian Benţa.

Reţinerile pe ştatul de salarii datorate de salariat la contribuţia individuală la pensii, respectiv la contribuţia individuală la sănătate nu se modifică. Se majorează baza de calcul pentru contribuţia la pensii şi sănătate plătită de angajator. Practic, salariul net încasat de salariat nu scade, cresc doar cheltuielile angajatorului pentru aceste contracte cu timp parţial.

Fac excepţie cazurile în care salariatul se află într-una dintre următoarele situaţii:

– este elev sau student în vârstă de până la 26 ani;

– urmează o formă de ucenicie;

– este pensionar şi beneficiază de pensii din sistemul public de pensii;

– persoana fizică realizează venituri din salarii având mai multe contracte de muncă cu timp parţial sau întreg, iar valoarea cumulată a veniturilor din salarii depăşeşte salariul minim pe economie;

– persoanele cu dizabilităţi.

Odată cu iniţierea acestei măsuri, Guvernul a explicat, printr-un comunicat de presă, care au fost motivele pentru care s-a luat acestă decizie: ”Social, măsura are rolul să protejeze aceste categorii de salariaţi asigurându-le dreptul la pensie şi la servicii medicale în sistemul public. Din punct de vedere economic, noile prevederi au scopul să limiteze situaţiile în care contractele de muncă cu timp parţial sunt încheiate pentru evitarea impozitării potrivit regulilor prevăzute pentru contractele individuale de muncă cu timp normal de lucru şi, implicit, să elimine inechităţile faţă de angajatorii care încheie contracte individuale de muncă cu timp normal şi asigură salariul minim brut pe ţară propriilor salariaţilor”, se precizează într-un comunicat de presă al Guvernului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

− 7 = 1