De azi puteti obtine bani de la stat pentru investitii regionale

p_168633_400x220-00-100

Ajutor de la stat, pentru companiile care vor să se dezvolte

Societățile care au în plan realizarea de investiții ce vizează promovarea dezvoltării regionale, prin crearea de noi locuri de muncă, pot solicita ajutor de la stat. Este vorba despre o hotărâre avizată de Guvern săptămâna trecută, schema de ajutor fiind valabilă până în anul 2020.

Bugetul total al acestor finanțări este de 2,7 miliarde lei, pentru finanţarea nerambursabilă a costurilor cu active corporale şi necorporale aferente investiţiei iniţiale, plata efectuându-se în perioada cuprinsă între anii 2015 și 2023.
Schema are ca obiectiv susţinerea de la bugetul de stat, prin alocări nerambursabile, a costurilor salariale înregistrate pe o perioadă de 2 ani consecutivi, în limita salariului mediu brut pe economie, de către întreprinderi din toate sectoarele de activitate care dezvoltă proiecte de investiţii şi creează minimum 10 noi locuri de muncă, din care 3 locuri de muncă pentru lucrători defavorizaţi – se arată într-un comunicat de presă oficial al Ministerului Finanţelor Publice.
Dosarele pentru această finanțare trebuie să cuprindă cererea deliată și documentele justificative. Acestea trebuie trimise la Registratura generală a Ministerului Finanţelor Publice, prin poştă sau servicii de curierat, cu o confirmare de primire, menţionându-se pe plic “Unitatea de implementare a schemei de ajutor de stat instituită prin H.G. nr. 332/2014“.
Solicitările înregistrate în afara perioadei aferente acestei sesiuni vor fi înapoiate firmelor şi nu vor fi luate în considerare în procesul de analiză. Analiza cererilor se va face după închiderea sesiunii de înregistrare, fără a avea importanţă ordinea înregistrării acestora. Solicitările pentru prima sesiune de finanțare trebuie transmise de azi pana in  17 octombrie.
Pentru a beneficia de acest ajutor financiar, companiile trebuie să realizeze o investiţie iniţială de cel puțin 44 milioane lei, reprezentând investiţia în active corporale şi necorporale aflate în acelaşi perimetru, legate de construirea unei unităţi noi, extinderea capacităţii unei unităţi existente, diversificarea producţiei unei unităţi prin produse care nu au fost fabricate anterior în unitate sau o schimbare fundamentală a procesului general de producţie al unei unităţi existente.
Mai mult decât atât, societățile trebuie să fie înregistrate potrivit Legii societăţilor comerciale, să nu dețină debite restante la buget, să nu fie în categoria “întreprinderilor în dificultate” și nici în procedură de executare silită, insolvenţă, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională, lichidare sau suspendare temporară a activităţii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

84 − = 74