Daimler prezintă Denza
Acesta este “pilonul” în strategia Daimler în China. La salonul auto de la Beijing producătorul german duce pentru prima dată în față publicului modelul “Denza”. Cumpărătorii modelului electric pot conta pe un ajutor serios din partea guvernului.
Într-o prezentare bine primită a grupului auto Daimler și partenerului său chinez BYD (“Build Your Dreams”) de la salonul auto de la Beijing, a fost prezentat noul model Denza, rezultat al unei colaborări între cele două grupuri. Această cooperare este considerată ca un posibil model pentru alte alianțe în industria auto.
Spațios cu 5 locuri, noul model are o autonomie de până a 300 de km și este o “piatră de temelie a strategiei Daimler față de piața vehiculelor electrice din China”. Declarația aparține directorului pentru dezvoltare din cadrul grupului, Thomas Weber.
Introducerea pe piață s-a bazat pe ajutor din partea guvernului. Cel puțin în metropolele Beijing și Shenzen cumpărătorii se pot baza pe subvenții guvernamentale sau locale consistente, în valoare de 120.000 de yuani, echivalentul a 13.900 de euro, ce scad costurile la sub 30.000 de euro și poziționează automobilele într-un segment extrem de competitiv.
http://www.n-tv.de/wirtschaft/Daimler-enthuellt-den-Denza-article12689996.html