Deținătorii de rezervări pentru Model 3 dispuși să aștepte

Chiar dacă există mulți proprietari de rezervări pentru Tesla Model 3 care aleg să le anuleze, producătorul auto are încă sute de mii de comenzi de onorat și se pare că cei care se gândesc să renunțe reprezintă un procent redus.

Bloomberg News a întrebat 20 de proprietari de rezervări pentru Model 3 dacă au intenția de a renunța la ele, iar în acest punct nici unul din ei nu are această intenție. Doi din cei 20 au declarat că s-au gândit la asta, dar încă mai așteaptă. Publicația a intervievat și un om care deține două rezervări, Brian Lawley, care a fost unul dintre primii care a ales să depună bani pentru două exemplare din Model3 acum circa 20 de luni. Acesta a declarat că dorește cu adevărat să obțină un Tesla Model 3, chiar dacă va dura 6 luni în plus. El privește orice fel de întârzieri ca o confirmare a faptului că, calitatea automobilelor va fi una cu adevărat excelentă.

Mulți oameni continuă să nutrească o pasiune incredibilă și o înțelegere deosebită în direcția acestui brand, în ciuda faptului că există probleme și promisiuni neîndeplinite. Oamenii sunt dispuși să susțină compania Tesla, chiar dacă lucrurile nu merg foarte bine în prezent. Jessica Caldwell, analist în domeniu, a declarat într-un e-mail că se pare că oamenii sunt dispuși să aștepte chiar dacă nu li se oferă o dată exactă când livrările vor putea avea loc. Așteptarea lungă pare să dezvolte așteptările viitorilor proprietari.

Romit Shah, analist la Nomura, crede că oamenii vor continua să iubească brandul Tesla și produsele sale. De fapt, nota sa către clienți susține prețul-țintă al celor de la Nomura, de 500 de dolari pe acțiune, care este cel mai ridicat de pe Wall Street. El a mai adăugat că, crede că există o pasiune reală pentru acest brand. Este mai mare decât loialitatea, pentru că mare parte din entuziasm vine din partea unor oameni care nu au deținut niciodată un Tesla. Singurul fenomen comparabil este cel întâlnit în cazul iPhone-urilor.

Tesla Model 3 Depositors Seem Willing To Wait Out Delays

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

6 × 1 =