Dieta „Body Reset” pentru cei care urăsc exercițiile fizice (1)

Simplul gând de a încerca să piardă din greutate este traumatizant pentru mulți oameni, în mare parte datorită despărțirilor 0triste prin care trebuie să treacă în relația cu mâncărurile preferate, sau nesiguranța ce reiese din faptul că nu știu dacă vor putea să își păstreze silueta. Poate din aceste motive, astăzi tot mai puțin americani încearcă să slăbească, aflăm dintr-un articol publicat în martie 2017 în Jurnalul Asociației Medicale Americane.

Dar în era dietelor fără de sfârșit, dietele Body Reset ne prezintă o opțiune tentantă: o detoxifiere pe bază de sucuri, cu puține exerciții fizice și care durează 15 zile, iar susținătorii pretind că ajută participanții să scape de kilogramele nedorite definitiv. În anul 2013, Harley Pasternak, un antrenor celebru și autor al publicației “The 5 Factor Diet”, a creat dieta Body Reset pe bază de sucuri cu scopul de a ține o dietă simplă. Inspirația din spatele dietei cu lichide, favorizată de celebrități precum Kim Kardashian și Rihanna, a fost de a combina alimente hrănitoare cu exerciții fizice susținute de-a lungul zilei precum și un aport ridicat de lichide. Mesele lichide conțin proporții potrivite din toate grupele de alimente, se pare că organismul nu ar duce lipsă de nimic (cu excepția alimentelor solide).

Ideea de a sorbi câte un smoothie în fiecare zi este atrăgătoare pentru multă lume și poate ne grăbim să urmăm o astfel de dietă, dar există câteva lucruri pe care ar trebui să le știm. În mod similar cu alte diete pe termen scurt, precum South Beach Diet și Whole30, Body Reset este împărțită în trei faze a câte cinci zile. Fiecare fază se concentrează pe diferite formate de alimente, dar o sursă de alimente rămâne comună: smoothie-ul. Scopul unei diete pe bază de smoothie este comfortul, spune Pasternak. Este un suport potrivit pentru ingrediente multiple. Dar el ne asigură că în ciuda diferențelor din conținutul de micronutrienți, toate smoothie-urile au valoari calorice similare, fibre, proteine și grăsimi sănătoase.

Pe lângă acestea, Pasternak recomandă includerea a două gustări crocante, care să conțină fibre, proteine și grăsimi sănătoase, pentru a ne ajuta să ne simțim sătui până la următoarea gustare lichidă. Prin intermediul acestui plan, vom începe să încorporăm treptat mese formate dintr-un singur fel de mâncare (salată, sandviș sau supă).

Ultima tactică de accelerare a metabolismului este exercițiul. Nu genul de exerciții de la sală. Pasternak recomandă parcurgerea a 10.000 de pași zilnic, în orice condiții, la orice oră. Acest lucru este recomandat și pentru persoanele care doresc să reducă riscul dezvoltării de afecțiuni cardiace, potrivit informațiilor de la American Heart Association.

https://www.everydayhealth.com/diet-nutrition/diet/body-reset-diet-everything-you-need-know/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

6 × = 24