Dietele precare sunt un factor pentru unul din cinci decese

Dietele nepotrivite sunt un factor în unul din cinci decese din toată lumea, potrivit celui mai cuprinzător studiu desfășurat vreodată pe marginea acestui subiect.

Milioane de oameni mănâncă alimente nepotrivite pentru a obține o stare bună a sănătății. Consumul unei diete care are un conținut redus de cereale integrale, fructe, nuci, semințe sau uleiuri de pește, dar bogate în săruri și zaharuri majorează riscul unui deces prematur, potrivit unui studiu cuprinzător și aflat în desfășurare, numit Global Burden of Disease.

Studiul provine de la Institute of Health Metrics and Evaluation de la University of Washington și compilează date din fiecare țară din lume, făcând estimări informate acolo unde lipsesc date. Cinci lucrări au fost publicate în jurnalul medical Lancet asupra speranței de viață și a cauzelor și factorilor de risc pentru deces și stare precară a sănătății.

S-a descoperit că oamenii trăiesc tot mai mult. Speranța de viață în 2016 a fost de 75,3 ani la nivel global pentru femei și 69,8 pentru bărbați. Japonia area cea mai ridicată speranță de viață din lume – 84 de ani și Republica Central Africană cea mai redusă – puțin peste 50 de ani. În Marea Britanie, spre exemplu, speranța de viață pentru un bărbat născut în 2016 este de 79 de ani, iar pentru o femeie de 82,9 ani.

Dieta este al doilea factor de risc ca importanță pentru decesele premature, după fumat. Alte riscuri sunt glicemia ridicată, care poate conduce la diabet, tensiunea ridicată, indexul ridicat al masei corporale (BMI), care este o măsură a obezității și colesterolul ridicat la nivel general. Toate acestea pot fi conectate cu consumul unor alimente nepotrivite, chiar dacă există și alte cauze.

https://www.theguardian.com/society/2017/sep/14/poor-diet-is-a-factor-in-one-in-five-deaths-global-disease-study-reveals

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

19 − = 16