Din februarie, vin bani europeni pentru agricultura

plantatii_pomicole

Specialiştii în agricultură spun că pomicultura are nevoie urgentă de investiţii pentru a fi revitalizată. Fondurile europene ar putea fi o gură de oxigen.

Potrivit statisticilor făcute pentru România, din fondurile europene în agricultură, viticultura a cheltuit toţi banii destinaţi acestui sector. Potrivit RFI, cu fondurile europene au fost plantate 32 de hectare de vie, soiuri cu tradiţie şi recunoscute internaţional.

De asemenea, în ceea ce priveşte partea de procesare, s-au investit 400 de milioane de euro din fonduri europene în agricultură. Deşi România ocupă locul 12 în topul mondial al producătorilor de vin, mai sunt necesare investiţii serioase pentru ca viticultura să devină un punct forte al agriculturii româneşti.

Pomicultura suferă. La polul opus, în ceea ce priveşte investiţiile din fonduri europene în agricultură, s-ar afla pomicultorii. Ministerul Agriculturii speră ca prin „Programul Naţional de Dezvoltare Rurală” şi prin fonduri europene să revitalizeze pomicultura. Doar din fonduri europene în agricultură, pomicultura românească ar putea obţine în jur de 260 de milioane de euro.

Reprezentanţii Ministerului Agriculturii spun că pomicultorii care vor depune proiecte care să includă atât parte de producţie, cât şi cea de procesare şi comercializare vor primi un punctaj mai mare decât cei care vor depune un dosar care vizează o singură etapă a procesului.

Potrivit Ministerului Agriculturii depunerea dosarelor pentru 2015 în ceea ce priveşte fonduri europene în agricultură va începe din luna februarie.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

+ 9 = 18