Directorul Amazon este cel mai bogat om din lume


Mulțumită succesului pe care îl are imperiul său de livrări, directorul Amazon, Jeff Bezos, a câștigat într-o singură zi peste zece miliarde de dolari. Astfel el devine liderului clasamentului celor mai bogați oameni din lume.

Acestea sunt vremuri roz pentru miliardarii lumii. Potrivit unui raport al băncii elvețiene UBS și a companiei de consultanță PricewaterhouseCoopers, averea suberbogaților a crescut cu aproape o cincime, pentru un total de șase trilioane de dolari. Iar în acest an, mulțumită creșterii fulminante de pe piața de acțiuni, superbogații vor fi și mai bogați.

Unul dintre cei 1542 de miliardari urmăriți în studiu a înregistrat o creștere spectaculoasă a averii. Jeff Bezos, fondator și acționar majoritar la Amazon, a câștigat într-o singură zi peste zece miliarde de dolari. Pe parcursul zilei de vineri averea sa formată în principal din acțiuni Amazon a crescut de la 83,5 la 93,8 miliarde de dolari.

Astfel Bezos îl detronează pe fostul lider, fondatorul companiei Microsoft, Bill Gates, a cărei avere este estimată în prezent, potrivit actualului indice numit “Bloomberg Billionaires Index”, la 88,7 miliarde de dolari. Bezos l-a detronat pe Gates din poziția de top încă din luna iunie a acestui an, cu toate acestea doar pentru o singură zi.

S-ar putea ca, câștigul lui Bezos de zece miliarde de dolari într-o singură zi să se datoreze exclusiv creșterii exponențiale de curs a imperiului său de livrări produse. După ce Amazon a anunțat o creștere a vânzărilor pentru trimestrul trecut, acțiunile au urcat cu peste 13%. Acest lucru înseamnă că valoarea companiei a crescut într-o singură zi cu 62 de miliarde de dolari. Bezos deține în prezent 17% din acțiunile companiei.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Amazon-Chef-ist-reichster-Mann-der-Welt-article20106971.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

+ 84 = 87