Divergențe profunde la întâlnirea cancelarului Angela Merkel cu președintele Recep Tayyip Erdogan

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat sâmbătă că are în continuare “divergențe profunde” cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, după întâlnirea lor de la summitul G-20 de la Hamburg, transmite AFP.

Merkel a precizat că unul dintre subiectele în dezacord este respectarea drepturilor omului: în Turcia au avut loc numeroase arestări după tentativa de lovitură de stat din 2016. De asemenea, Germania și-a retras recent trupele de la baza militară Incirlik, din Turcia, după ce guvernul de la Ankara a refuzat să permită accesul unor parlamentari germani la militarii din țara lor, aflați conform Constituției sub controlul puterii legislative.

AFP reamintește că în primăvara aceasta guvernul de la Berlin nu a permis organizarea unor mitinguri electorale ale diasporei turcești, înaintea referendumului din Turcia pentru extinderea atribuțiilor președintelui. Erdogan a reacționat acuzând autoritățile germane de un comportament comparabil cu nazismul.

“Toate acestea sunt evoluții care arată mari divergențe și nu le-am ascuns”, a declarat cancelarul după dialogul cu Erdogan.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

68 − 67 =