După Mercedes și Renault anunta ca dieselul nu mai reprezintă o prioritate de investitii în viitor

Renault investește tot mai puțin în tehnologia diesel, pe fondul scăderii interesului din partea clienților din piețele europene mari, precum Franța și Germania, a declarat Olivier Guintrand, directorul departamentului de inginerie al Renault, într-o discuție cu jurnaliști din România, în Spania, la Jerez, unde au loc testele internaționale pentru presă cu noul Renault Megane R.S.

„Investim tot mai puțin în diesel”, a spus Olivier Guintrand când a fost întrebat cum influențează investițiile în diverse tehnologii faptul că o parte însemnată a publicului a început să aibă o părere proastă despre diesel.

Guintrand a dat exemplul Franței, țară în care în doar un an de zile cota de piață a motorizărilor diesel a ajuns la 41%, în scădere de la aproape 70%.

„Motorizările diesel sunt foarte eficiente, dar în multe țări publicul are dintr-o dată o problemă cu ele, chiar dacă până atunci n-ar fi conceput o mașină altfel decât diesel. Vedem asta foarte evident în Franța și în Germania”, a explicat oficialul Renault.

Potrivit acestuia, odată cu resticțiile de mediu tot mai dure, cota de piață a motorizărilor diesel va descrește tot mai mult, iar un moment important va fi atunci când în orașe nu va mai fi permis accesul mașinilor care nu pot parcurge un anumit număr de kilometri cu emisii de eșapament zero. Din acel punct clienții se vor orienta spre mașini de tip PHEV (plug-in hybrid electric vehicles), adică automobile hibride care pot fi încărcate și la priză, dar și în mers, care au atât motor electric, cât și motor pe benzină (sau diesel).

Olivier Guintrand a admis că soluția mașinilor hibride de tip PHEV este complicată din punct de vedere tehnologic și că, în definitiv, nu are neapărat sens din punct de vedere ingineresc, însă către acest tip de vehicule se îndreaptă clienții, ghidați de reglementările politice.

O mașină de tip PHEV are dezavantajul complexității ansamblului, plus dezavantajul masei. Un automobil de acest tip are motor pe benzină (sau diesel) și motor electric, rezervor cu carburant fosil și baterie pentru sistemul de tracțiune. Deci totul este dublat. În plus, electronica este complicată pentru că trebuie să gestioneze două tipuri de sisteme de propulsie în același timp și să le facă să funcționeze armonios împreună.

Renault nu are în prezent în gamă automobile de tip PHEV, dar în 2017 au apărut primele informații din interiorul companiei auto franceze că se lucrează la așa ceva, deși inițial Renault miza doar pe mașini electrice care să conviețuiască pe piață cu cele pe benzină și diesel.

Hibridele erau văzute ca un compromis când a fost lansat Renault Zoe, dar iată că reglementările politice și „compromisul acceptabil” cerut de clienți direcționează Renault și în zona tehnologiilor hibride.

La nivelul întregii Uniuni Europene (UE) au fost înmatriculate, în 2017, un total de 852.933 automobile cu propulsie alternativă (AFV), cu 39,7% mai multe decât în 2016, reprezentând 5,7% din totalul automobilelor noi înmatriculate în UE anul trecut. Evident, cele mai multe mașini cu propulsie alternativă au fost hibride (benzină+electric), iar cele electrice încă reprezintă o piață de nișă, dar în creștere.

+53,7% este creșterea pieței de mașini electrice (BEV) în UE la nivel de 2017.
+28,9% este creșterea pieței de mașini hibride (PHEV și HEV) în UE la nivel de 2017.
+39% este creșterea pieței de mașini cu propulsie alternativă (AFV) în UE la nivel de 2017.
Conform planului dezvaluit în octombrie 2017, Renault va avea 8 autovehicule electrice și 4 hibride în gamă, până în 2022. Tot pana în 2022 circa 60% din gamă va fi electrificată. Toate motorizările pe benzină vor fi trecute la sistem micro-hibrid (cel puțin), adica sistem start/stop și recuperare a energiei la frânare. În prezent unele motorizari pe benzină de intrare în gamă nu au așa ceva.

Pentru diesel-urile care vor ramane totuși în ofertă Renault va investi în tehnologia SCR (Selective Catalytic Reduction), adica tratamentul emisiilor diesel cu AdBlue (uree

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 × = 18