Dureros de trist: cum a îndreptat Ministerul român al Educaţiei turnul din PISA in loc de a forma dorinţa familiei de a-şi instrui odrasla si modul în care aceasta percepe importanţa educaţiei pentru viitorul său

tunul-din-pisa

Nu ştiu ce i-a determinat pe oficialii din Ministerul Educaţiei să iasă pe piaţă cu un comunicat de presă cu nuanţe triumfaliste, ba că performanţa elevilor români s-a îmbunătăţit semnificativ în zona de ştiinţă, ba că ne putem compara cu unii şi cu alţii.

Pentru că testele arată un lucru simplu şi amar: rezultatele elevilor români sunt, la nivel european, pe unul din ultimele trei locuri, pe care ne învârtim alături de Cipru şi Bulgaria, dar şi în ultima treime la nivelul celor 72 de naţii care participă la studiu.

Pentru cine nu este familiarizat, studiul PISA (Programme for International Student Assessment) este realizat de OECD (Organisation for Economic Co-operation and Development) şi evaluează în ce măsură elevii aflaţi aproape de finalul perioadei de educaţie obligatorie, la vârsta de 15 ani, deţin competenţele-cheie, cunoştinţele şi deprinderile de bază necesare pentru continuarea studiilor, cât şi pentru participarea la viaţa socială sau pentru integrarea pe piaţa muncii. Au participat cam jumătate de milion de elevi din cele 72 de state, iar din România cam 5.000 de tineri.

Iar rezultatele arată că patru elevi români din zece nu sunt în stare, la 15 ani, să priceapă un text scris, să-l interpreteze corect, cum nu pot face legătura între suferinţa fizică şi plimbatul pe caniculă şi nici nu pricep relaţia dintre grosimea atmosferei şi arderea meteoriţilor.

În Europa, 16 state din 28 punctează cu mai mult de doi elevi în această situaţie, ceea ce ridică un semn de întrebare asupra eficienţei sistemelor de învăţământ. Aici lucrurile devin nuanţate, pentru că nu se măsoară direct eficienţa sistemului de învăţământ, adică dacă elevul ţine minte anii de domnie ai unui rege, ci capacitatea educaţiei de a pregăti tânărul pentru lume – gândire, asocieri, relaţii de tip cauză – efect.

Dincolo de numărul de puncte şi de comparaţiile cu o naţie sau alta, rezultatele elevilor români se situează mult sub media OECD, şi la citire, şi la matematică şi la ştiinţe. Faptul că alături de noi se află şi alte ţări, dintre care unele mai bogate sau cu PIB mai mare nu are nicio relevanţă, pentru că, repet, eşecul este al sistemului. Iar soluţii se puteau găsi – este cazul micuţei Estonii, care punctează foarte bine, alături de sisteme de învăţământ recunoscute, cum este cel din Finlanda.

Concret: Unu, sistemele de educaţie care au succes aparţin naţiilor unde valorile educaţionale se situează peste alte lucruri, credinţă indusă de sistem şi de liderii sociali.

Doi: trebuie ambiţie şi dorinţa de a învăţa, de a dobândi acele abilităţi care să te califice în strungărie, administrarea unei companii sau conducerea unui minister sau a unui oraş.

Trei: trebuie spus că un corp profesoral, fie el şi de elită, nu valorează nimic într-un mediu corupt sau birocratic şi nu va obţine niciodată rezultate bune.

Patru: este nevoie de o uniformizare a excelenţei şi de o egalizare a şanselor, care să aducă profesorii cei mai capabili în clasele cu cele mai mari probleme.

Poate că marile probleme ale României nu sunt acum durata ciclului gimnazial sau banii alocaţi învăţământului, ci , mândria profesorului de a preda şi calitatea mediului în care ajunge tânărul odată „instruit”.

Iar ministerul, dacă tot a aflat datele comunicate de OECD, ar fi trebuit nu să comunice cum a crescut scorul elevilor la ştiinţă cu câteva puncte ci să înfiinţeze un departament de criză care să ne scoată din zona mediocră în care ne aflăm acum şi să încerce să ne ducă măcar în zona primelor zece naţii.

Este singura măsură care ar putea face diferenţa între un popor şi o populaţie(dacă aveţi peste 15 ani ar trebui să vă imaginaţi ce vreau să spun).

sursa: autor Dorin Oancea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

+ 41 = 47