Economia germană o duce bine

În primăvara acestui an economia germană a continuat să se dezvolte. Puterea sa a constat în creșterea investițiilor din partea companiilor și consumul intern. Eforturile de integrare a refugiaților au avut de asemenea un efect pozitiv.

Economia germană a pierdut din tempo după un început de an puternic. În al doilea trimestru produsul intern brut a crescut în comparație cu trimestrul precedent cu 0,6%, după cum raportează Biroul Federal de Statistică într-o estimare preliminară. La începutul anului economia a crescut cu 0,7% după cum arată cele mai recente estimări și astfel mai puternic decât era de așteptat.

Creșterea dintre lunile aprilie și iunie a fost produsă de creșterea investițiilor companiilor și consumul din țară. Consumatorii sunt într-o dispoziție bună de consum, pentru că șomajul se află la un nivel redus și procesul de economisire nu prea mai aduce multe beneficii. La asta se adaugă cheltuielile statului pentru găzduirea și integrarea refugiaților.

Companiile care s-au abținut de la investiții datorită nesiguranței provocate de Brexit și de incertitudinea privind viitorul Europei, au cheltuit mai mult pe mașinării, clădiri sau alte tipuri de active. Starea de spirit în etajele superioare de conducere este una bună în întreaga economie germană, ne arată datele institutului Ifo în luna iulie. Datele sunt mai bune ca niciodată, spune președintele Ifo, Clemens Fuest.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Deutsche-Wirtschaft-bleibt-auf-Kurs-article19983620.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

84 + = 91