Elon Musk vorbește despre accidentul Tesla Model 3

 


Răspunzând la un eveniment recent care a implicat un Tesla Model 3, CEO-ul Tesla, Elon Musk, a anunțat că producătorul de automobile electrice va elibera o actualizare de software care să se adreseze observațiilor despre torpedo-ul mașinii, care au fost distribuite online de șoferul mașinii accidentate.

Musk a vorbit de asemenea despre o funcționalitate la ecranul central de 15 inch cu touchscreen, care ar face din Model 3 o mașină și mai sigură în caz de accident. După cum s-a precizat și în articole anterioare, un propprietar de Tesla Model 3 a distribuit recent pe internet păreri și detalii despre elementele de siguranță ale sedanului compact, după ce a fost implicat cu acesta într-un accident. Potrivit proprietarului, exemplarul său din Model 3 s-a izbit frontal într-un vehicul staționar, la viteza de 100 km/h, mașina fiind practic distrusă complet. În timp ce șoferul și pasagerul au supraviețuit accidentului cu răni relativ minore, el a remarcat câteva idei de îmbunătățire a siguranței oferite de vehicul.

Datorită impactului care a rezultat din coliziune, șoferul a declarat că sticla de pe ecranul central de 15 inch s-a făcut bucăți, rănind unul din brațele pasagerului. Cu acest panou touchscreen distrus, șoferul vehiculului a dezvăluit de asemenea că nu a putut ajunge la actele pentru asigurarea mașinii, acestea regăsindu-se în torpedo, care se acționează de pe ecranul central.

Într-o manieră deja obișnuită a lui Elon Musk, CEO-ul Tesla a ales platforma Twitter la scurtă vreme după ce articolul a fost publicat, declarând că vor fi implementate curând elemente suplimentare de siguranță pentru Model 3. După actualizare, Musk a precizat că dacă un Model 3 este implicat într-un accident, compartimentul de depozitare se va deschide automat. CEO-ul a precizat de asemenea că inginerii Tesla vor căuta să ranforseze sticla ecranului central, pentru a evita spargerea acestuia și rănirea pasagerilor. Cu toate acestea, șoferul implicat în accident a recunoscut că a fost cu adevărat impresionat de felul în care automobilul l-a protejat pe el și pe pasager.

Elon Musk addresses Tesla Model 3 crash with vow to add new safety enhancements

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

51 − = 44