Elton John, premiat de Fundația Harvard pentru implicarea sa în lupta contra HIV/SIDA

Cântărețul britanic Elton John va primi un premiu, luni, din partea prestigioasei Fundații Harvard pentru implicarea sa în lupta contra HIV/SIDA, au anunțat reprezentanții acesteia, citați de Reuters.

Elton John își va adăuga astfel numele pe lista laureaților din anii precedenți ai acestui premiu, ”Peter J. Gomes Humanitarian Award”, decernat de organizația ce își are sediul în cadrul Universității Harvard, în rândul cărora se află arhiepiscopul Desmond Tutu, fostul secretar general al ONU Ban Ki-moon și laureata premiului Nobel pentru pace Malala Yousafzai.

Cu peste 30 de albume de studio lansate, Elton John, recompensat cu cinci premii Grammy, a devenit cunoscut pe plan mondial grație unor piese foarte apreciate de public, precum “Tiny Dancer” și “Rocket Man”.

Artistul britanic este și un susținător înfocat al cauzei persoanelor care trăiesc cu HIV și SIDA și a înființat Elton John AIDS Foundation în urmă cu 25 de ani. De atunci, fundația lui a strâns donații de peste 385 de milioane de dolari în beneficiul programelor medicale care încearcă să stopeze această epidemie letală.

Elton John va susține un discurs despre activitatea sa în acest domeniu în cadrul unei ceremonii ce va fi organizată luni seară în campusul Universității Harvard.

Pentru implicarea lui în programe civice, Elton John a fost recompensat de-a lungul timpului și cu alte distincții, precum premiul special care i-a fost decernat de Rockefeller Foundation în 2013 și primirea titlului de Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic din partea reginei Elizabeth a II-a în 1998.

Pe plan mondial, după izbucnirea epidemiei de HIV/SIDA în anii 1980, peste 70 de milioane de persoane au fost infectate cu HIV, virusul care declanșează SIDA. Dintre acestea, 35 de milioane au murit, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.

Fundația Harvard, ce are sediul în interiorul Universității Harvard din Statele Unite, premiază în fiecare an diverse personalități foarte populare care au desfășurat activități în beneficiul publicului larg.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

14 − 11 =