Elveția dezvăluie primul avion solar pentru cucerirea stratosferei

imageresize
După înconjurul istoric al planetei de către cei doi piloți elvețieni la bordul avionului alimentat cu energie solară – Solar Impulse 2, un alt aventurier elvețian a dezvăluit miercuri un avion solar cu ajutorul căruia intenționează să realizeze primul zbor solar uman în stratosferă, relatează agenția AFP.

Obiectivul nostru este de a demonstra că împreună cu tehnologiile actuale, este posibil să realizăm acte de curaj care depășesc potențialul energiilor fosile, a declarat Raphael Domjan, 44 de ani, care a realizat în 2012 primul tur al lumii la bordul unei ambarcațiuni solare — PlanetSolar.

După mai bine de doi ani de pregătiri, avionul cu două locuri SolarStratos a fost prezentat presei la baza militară de la Payerne (vestul Elveției). Cu o lungime de 8,5 metru și cu o anvergură a aripilor de 24,8 metri, avionul este acoperit de 22 metri pătrați de panouri solare și cântărește 450 de kg.
Este primul avion solar cu echipaj uman care va încerca să zboare în stratosferă, o încercare imposibilă de realizat cu un avion cu propulsie clasică.

Avionul se va ridica la o altitudine de 25 de km, călătoria durând cinci ore, din care două ore și jumătate ascensiunea, 15 minute zborul pe bolta cerească și apoi trei ore necesare revenirii pe Terra. Pentru că avionul nu este presurizat, pilotul va purta un combinezon asemănător astronauților, care funcționează doar cu energie solară, o altă premieră mondială.

Vehiculele electrice și solare sunt printre cele mai mari provocări ale secolului 21, a indicat aventurierul ecologist într-un comunicat. Avionul nostru, care poate zbura la o altitudine de 25.000 de metri, deschide o nouă poartă a aviației electrice și solare comerciale, apropiată de spațiu, conform aceluiași comunicat.

Primele zboruri teste se vor desfășura în luna februarie a anului viitor și primele zboruri la jumătate din altitudinea țintită vor avea loc în cursul verii de anul viitor. Primele zboruri stratosferice sunt programate pentru anul 2018.
Elvețienii Betrand Piccard și Andre Borschberg au reușit în urmă cu câteva luni să facă înconjurul istoric al lumii, zburând zi și noapte, cu ajutorul energiei solare la bordul avionului Solar Impulse 2, încheie AFP.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

8 × = 64