Eon investește în concept pentru mașină electrică

Eon o ia pe drumuri noi: gigantul energetic german vrea să testeze în Suedia dacă vânzările de automobile electrice pot fi stimulate semnificativ prin oferirea de curent electric gratuit la stațiile de încărcare. Șoferii de mașini electrice nu vor primi însă energie fără nici un fel de costuri.

Concernul energetic Eon vrea să promoveze masiv vânzările de automobile electrice ale producătorului suedez Uniti. În Suedia cumpărătorii modelului Uniti One ar putea primi energie gratuită pentru automobilul lor timp de cinci ani sau până la 60.000 de kilometri, spun reprezentanții Eon.

Cu toate acestea, procesul de alimentare nu se va face complet lipsit de costuri. Eon oferă o soluție de plată completă la achiziția automobilului, iar costurile energiei vor fi incluse parțial în prețul de achiziție al acestuia. Micul automobil electric ar trebui să fie disponibil pe piață începând cu anul 2019 la prețul de circa 15.000 de euro.

Astfel că prețul de achiziție, inclusiv curent electric pentru 60.000 de kilometri se va afla semnificativ sub prețul mediu în segmentul automobilelor electrice din Germania. Astfel că intrarea pe piața electromobilității este mai simplă ca niciodată pentru clienți, spune managerul Eon, Frank Meyer. Uniti vrea ca de anul viitor să producă anual 50.000 de unități din modelul One în localitatea suedeză Landskrona.

După datele companiei există deja peste 1000 de precomenzi. Autonomia vehiculului ar trebui să se situeze între 150 și 300 de kilometri. Producătorul a promis că va pune la dispoziție stații de încărcare ultra-rapide – curentul pentru o călătorie de 200 de kilometri ar trebui să poată fi încărcat în decurs de 30 de minute.

https://www.n-tv.de/wirtschaft/Eon-investiert-in-E-Auto-Konzept-article20178975.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

× 1 = 10