ESM achită miliarde către Atena

10b3cddab23251be7b9b8c87cea6a7ef

De la sfârșitul anului trecut nu au mai existat plăți europene către Grecia. Acum însă va primi o altă rundă de finanțare, după ce guvernul grec a implementat reformele promise în sectorul fiscal și serviciul de pensii. Iar din partea creditorilor există multe cuvinte de laudă.

Creditorii internaționali au achitat Greciei următoarea și mult-așteptata tranșă de finanțare în valoare de 7,5 miliarde de euro. Suma a fost transferată, potrivit unei declarații oficiale, de la fondul european de salvare ESM către Atena. Directorul ESM, Klaus Regling, a explicat că, transferul va fi realizat ca urmare a aprecierii pentru implementarea de reforme esențiale, față de care guvernul grec s-a angajat.

După datele oferite de Regling, 5,7 miliarde de euro vor fi utilizați pentru a achita datorii către Fondul Monetar Internațional (FMI) și către Banca Central Europeană (BCE). Restul de 1,8 miliarde de euro vor fi utilizați pentru a achita obligații interne de plată, spre exemplu față de companii care au contracte cu statul. Astfel se va da un impuls și economiei grecești.

Atena și partenerii săi europeni au convenit anul trecut în luna iulie asupra unui pachet de ajutor în valoare de până la 86 de miliarde de euro, pentru ca Grecia să se salveze din fața falimentului și a unei ieșiri din zona euro. De la sfârșitul anului trecut nu au mai existat transferuri de bani, pentru că guvernul grec a întârziat cu punerea în aplicare a reformelor promise în sectorul fiscal și al asigurărilor de pensii.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/ESM-ueberweist-frische-Milliarden-an-Athen-article18003921.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 × 4 =