După decizia unei instanțe americane, serviciul german “Youtube-mp3.org” trebuie să își înceteze activitatea. Dar există multe alte alternative pentru descărcarea de clipuri de pe Youtube. Este în consecință ilegală utilizarea acestora?
Industria muzicală americană a dat în judecată administratorii paginii web “Youtube-mp3.org”, fapt ce a provocat agitație, pentru că și în Europa mulți utilizatori au folosit aplicație pentru a descărca și transforma gratuit în melodii clipuri de pe platforma Youtube. Alternative pentru acest site web există o grămadă, nu doar online ci chiar și sub formă de program PC sau aplicație smartphone. Dar întrebarea este dacă această activitate se poate dovedi ilegală sau dacă lumea trebuie să se teamă de consecințe dacă le folosește.
Pentru Abelsoft, ofertantul german al aplicației “Youtube Song Downloader”, situația juridică este clară. Un purtător de cuvânt al companiei a declarat pentru jurnaliștii germani că, cel puțin în Germania, nimeni nu trebuie să își facă griji cu privire la repercusiuni legale pentru descărcarea de videclipuri de pe Youtube, pentru că acolo există din punct de vedere legal dreptul la realizarea unei “copii private”. Aceste copii private sunt permise cu condiția ca ele să fie efectuate din surse legale sau originale. În cazul Youtube putem presupune că majoritatea conținutului provine din surse legale și verificate.
Exact aceeași atitudine o are și Christian Solmecke, avocat pentru drepturi de media. El face referire la faptul că descărcarea de material de pe Youtube este permisă ca urmare a dreptului la copie privată prevăzut în paragraful 53 al Legii Privind Drepturile de Autor (UrhG), atâta vreme cât această muzică este folosită doar în scopuri proprii. Condiția necesară pentru copii legale este aceeași, ea să provină din surse evident legale. Cum ar fi platforma Youtube și mare parte din conținutul acesteia.
http://www.n-tv.de/technik/Ist-der-Download-von-Youtube-Songs-illegal-article20023964.html