Este sau nu constitutionala publicarea listei datornicilor ANAF persoane fizice

datoriii_39868800

Tribunalul București a sesizat CCR în legătură cu posibila încălcare de către ANAF a Constituției prin publicarea listei cu datornici persoane fizice.

Lista datornicilor este publicată în baza Legii 207/2015 (Codul de procedurã fiscalã) și a Ordinului ANAF 558/2016, emis în februarie 2016.

ANAF a început să publice listele anul acesta, iar în mai a fost amendată cu 16.000 lei, de către Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), pentru că a publicat datele personale ale datornicilor persoane fizice pe altă pagină (data.gov.ro), decât propriul site și nu a asigurat informarea completă a persoanelor respective.

ANAF a corectat problemele semnalate, dar a și contestat amenda ANSPDCP.

Pe 16 decembrie, Tribunalul a admis cererea ANSPDCP și a sesizat Curtea Constituțională.

Ce spune ANSPDCP

În listele cu datornici apar prenumele și numele persoanelor cu restanțe la buget, precum și localitatea de domiciliu.

Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a constatat că ANAF se face vinovată de următoarele încălcări ale Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date:

”Prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal”, prevăzută de art. 32 din Legea nr. 677/2001, prin încălcarea art. 4 alin. (1) li. a) și d) din această lege, întrucât Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul de mai sus, a prelucrat și publicat pe alt site de Internet, decât pe propria pagină de Internet, contrar prevederilor Codului de procedură fiscală și Ordinului A.N.A.F. nr. 558/2016, cu modificările ulterioare, o listă a persoanelor fizice care nu și-au achitat obligațiile fiscale restante, organizată în funcție de cuantumul cel mai mare al datoriilor, datele nefiind exacte și actualizate la data publicării (16 mai 2016), în conformitate cu situația reală a achitării debitelor de către anumite persoane fizice din respectiva listă;
”Prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal”, prevăzută de art. 32 din Legea nr. 677/2001, prin încălcarea art. 12 alin. (1) din această lege, întrucât Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul de mai sus, nu a asigurat informare completă a persoanelor ale căror date personale au fost publicate la data de 16 mai 2016, nici prin notificările prealabile trimise prin poștă, nici în cadrul informațiilor publicate pe site-ul ANAF, conform constatărilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

9 × = 27