Europa trebuie să “stimuleze cererea” pentru a revigora economia, avertizează SUA

UE-SUA-800x400

Europa trebuie să “stimuleze cererea” pentru a revigora economia, avertizează Statele Unite
Secretarul Trezoreriei Statelor Unite, a cerut țărilor din zona euro să “stimuleze cererea”, în scopul de a reduce șomajul și a evita deflatia. Jack Lew a vorbind la o reuniune a grupului G20, care include mai multe dintre cele mai mari economii ale lumii.

La inceputul acestei luni, Banca Centrală Europeană a introdus noi măsuri de stimulare a economiei de semnalare a zonei. Cu toate acestea,a ezitat în adoptarea politicilor favorizate de către omologul său american, Federal Reserve. Precum și lansarea unui program de achiziționare de active, prin care se va cumpăra produse de împrumut de la bănci, BCE a redus rata dobânzii de referință la 0,05%.

“Europa trbuie să-şi arezolve problemele și diferențele pe care le are pe plan intern”, a declarat Lew reporterilor la reuniunea din Australia “, dar ceea ce este clar din experiența americană este o combinatie de a lua măsuri de stimulare a cererii pe termen scurt și modificări structurale pe termen lung este o combinație importantă, şi nu ar trebui să devină o alegere între cele două.

Lew și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la tensiunile politice dintre țările europene, și efectul pe care acest lucru l-ar putea avea . “Mă îngrijorează faptul că, dacă eforturile de stimulare a cererii sunt amânate pentru prea mult timp, există riscul ca aceste turbulenţte să devină mai puternice, și cred că Europa are nevoie de mai multă stimulare economică”, a mai adăugat acesta.
http://www.bbc.com/news/business-29300509

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

30 + = 31