Preluările chineze de firme germane de tehnologie au condus la un conflict deschis între Beijing și Berlin. Acum și guvernul chinez vede cu ochi critici nivelul record de investiții străine a concernelor sale autohtone, dar din alte motive ca și guvernul german.
Guvernul de la Beijing vrea să limiteze preluările investitorilor chinezi în străinătate. În următoarele zile vor fi implementate noi legi, care vor face mai dificile în primul rând investițiile directe din străinătate. Informația a fost raportată, printre altele, de Bloomberg și Wall Street Journal.
Achizițiile de companii în valoare de peste zece miliarde de dolari vor fi interzise în totalitate, la fel vor fi și cele cu valoare de peste un miliard de dolari și care nu au legătură cu obiectul de activitate al investitorilor chinezi. Chiar și investițiile imobiliare de amploare de peste mări și țări vor fi limitate.
Investițiile directe, deci preluările de firme sau achizițiile de proprietăți imobiliare efectuate de concerne din China au atins în ultimele luni un nivel record. Valoarea lor a crescut în primele trei trimestre ale acestui an cu peste 50% la circa 145 de miliarde de dolari. În 2016 au fost anunțate tranzacții în valoare totală de 212 miliarde de dolari. Extrem de dezbătute în Germania au fost preluarea constructorului de roboți pe nume Kuka și controversata preluare a producătorului de echipamente industriale Aixtron.
Tranzacțiile controversate au determinat guvernul federal german să își adjudece mai multă putere de decizie în astfel de tranzacții și va putea pe viitor să împiedice preluarea unor companii care sunt esențiale pentru economia Germaniei. În timp ce Beijingul reacționează cu furie și critici la adresa unor astfel de măsuri protecționiste, guvernul comunist își face de asemenea griji pentru că există un flux tot mai mare de capital care părăsește țara.